Termenul de ”misiune întreruptă” a fost introdus în psihologie de o elevă a lui K. Lewin, Bluma Zeigarnick, în teza sa de doctorat, ”Psychologie de la Gestalt”și se referă la situațiile întrerupte, neterminate din viață, ce se cer finalizate, într-o formă sau alta.

Orice misiune întreruptă va fi repetată pe parcursul vieții până în momentul când se produce încheierea acesteia.

Acest termen a fost preluat de Anne Ancelin Schutzenberger pentru a explica din perspectiva psihogenealogică ce se întâmplă cu dramele din trecut, întrerupte, nefinalizate prin procesul de doliu. Acestea vor fi repetate de către urmași în forme faptice sau emoționale asemănătoare. Dacă un membru al familiei și-a pierdut averea și nu a avut răgazul să țină doliu (orice pierdere are nevoie de un proces de doliu în care să intrăm în contact cu durerea, să o exprimăm, pentru ca în final să putem accepta situația), alți membri urmași se vor confrunta cu diverse situații de pierdere (case, pământ, relații etc.) sau cu alte traume în care să simtă ceva asemănător cu ceea ce a trăit antecesorul. Pentru ca aceste repetiții să se încheie, e nevoie să finalizăm simbolic misiunile întrerupte în trecut. Aceasta se poate realiza dacă sunt îndeplinite două condiții:

1. persoanele care trec în prezent prin situații nefericite să-și permită să trăiască în proces de doliu complet

2. aceste persoane, urmașii, să conștientizeze relația dintre evenimentele din trecut și cele din prezent.

Atunci când punem punct în prezent, e ca și cum simbolic se închide și evenimentul din trecut cu care prezentul este conectat. Conștientizând cauza repetițiilor nefericite, putem ieși de sub cupola loialității inconștiente față de familie și ne putem trăi apoi liberi propria viață.

 Bibliografie:

• Anne Ancelin Schutzenberger, Psihogenealogia, Editura Trei, București, 2014
• Patrice Van Eersel, Catherine Maillard, Mă dor stramoşii. Psihogenealogia sau cum să ne schimbăm viitorul, cunoscându-ne trecutul, Editura Philobia, Bucureşti, 2011;