Retragem avantaje, nu satisfacerea nevoilor


reguliÎn educaţia copiilor fixăm reguli. Pentru ca acestea să fie respectate introducem consecinţele. Ideal este ca ele să fie naturale, adică rezultate din desfăşurarea firească a faptelor sau logice, derivate raţional din nerespectarea regulilor. Dacă copilul nu vrea să se îmbrace gros şi afară e frig, va suporta consecinţa naturală a comportamentului său, adică îi va fi frig (ca o completare, în această situaţie e bine să-i dăm şi o haină mai groasă în rucsăcel şi să şi-o pună când va avea nevoie). Astfel, nu va fi nevoie să introducem alte consecinţe, suplimentare pentru a-l învăţa pe copil să se îmbrace adecvat. Dacă copilul are un comportament distructiv cu obiectele şi regula este ca acestea să nu fie stricate, atunci consecinţa logică este să nu-l mai lăsăm să le folosească până la revizuirea conduitei.

Uneori însă un comportament indezirabil nu poate fi corectat prin consecinţe naturale şi nici cele logice nu sunt uşor de identificat. În această situaţie, ideal ar fi să folosim alte modalităţi pentru a-l ajuta pe copil să conştientizeze comportamentul corect. Realist însă, de multe ori introducem alte consecinţe. Cele indicate, în ordinea efectului lor, sunt retragerea avantajelor. Nu se retrag, nu se împiedică realizarea unor nevoi. Sunt excluse condiţionări de genul:

  • dacă te comporţi …., atunci nu mai primeşti de mâncare
  • dacă te comporţi …., atunci nu mai ieşim afară să te joci
  • dacă te comporţi …., atunci nu îţi mai dau să bei apă
  • dacă te comporţi …., atunci nu te mai iubesc.

Toate condiţionările mai sus-menţionate sunt total contraindicate pentru că satisfacerea nevoilor (de hrană, de apă, de joacă, de dragoste etc.) este absolut necesară pentru o creştere şi dezvoltare armonioase. Ori, când îi interzicem copilului satisfacerea nevoilor, practic îl abuzăm, interferând cu dezvoltarea lui sănătoasă. De asemenea, sunt contraindicate consecinţele care sunt corelate cu formarea unor aspecte importante ale personalităţii: abilităţi, deprinderi, trăsături de caracter. De exemplu, nu alegem o consecinţă de genul ”nu te mai duc la antrenament”, pentru că-l ajutăm să se deresponsabilizeze. În aceeaşi categorie intră şi alegerea unei activităţi care e nevoie să fie asociată cu aspecte pozitive: nu vom spune aşadar, dacă nu respecţi regula, vei aspira în camera ta. Aspiratul, dusul gunoiului, strângerea jucăriilor, ştergerea prafului sunt activităţi pentru care copilul trebuie responsabilizat gradual, corespunzător vârstei lui.

Pentru nerespectarea regulilor, pot fi retrase avantaje (care oricum, din start, trebuie furnizate echilibrat): desenele animate, jocul la calculator, uitatul la televizor etc.

În final, este bine de ştiut că nu trebuie să pedepsim ca o consecinţă a nerespectării unei reguli. Închei cu un citat surprins în dialogul dintre un părinte ”grijuliu” şi o d-na învăţătoare:

Învăţătoarea: ”Nu i-am pedespit!”

Părintele: ”Ba trebuie, altfel nu se poate!”

Eu: ”Cu siguranţă se poate!”

P.S. Dacă eşti un părinte ”grijuliu” vezi, te rog, şi articolele ”În loc să pedepsim copiii, mai bine rezolvăm problemele împreună” şi ”O alternativă viabilă a pedepselor: consecinţele naturale şi logice”.

Ce sunt trăsăturile de caracter?


trasaturi de carcterSpunem despre oameni că sunt sociabili, toleranți, responsabili, optimiști, pesimiști, fără sau cu voință, punctuali etc. – atunci când vorbim despre caracterul (personalitatea) acestora. Ce sunt însă aceste trăsături de caracter? Pentru a încadra o persoană într-o anumită categorie caracterială, noi suntem atenți, observăm, analizăm și interpretăm comportamentul acesteia. De exemplu, când vreau să constat dacă o persoană este responsabilă, urmăresc comportamentul ei o perioadă suficientă pentru a sesiza dacă își respectă promisiunile, își realizează atribuțiile (familiale, de serviciu, parentale etc.), își recunoaște și-și asumă consecințele faptelor proprii.

Deși trăsăturile de  caracter se referă la constante comportamentale, adică la modalități stabile de realizare a diverselor activități sau de raportare la diverse evenimente, ele nu sunt comportamente, din simplul motiv că nu aparțin exteriorului, ci interiorului persoanei. Întrebarea este: ce se află în interiorul persoanei care să corespundă comportamentelor constante observabile în exterior? În interior avem convingeri (și aici introducem și valorile care sunt convingeri cu un grad mare de generalitate) și atitudini. Convingerea înseamnă idee plus trăire afectivă, iar atitudinea presupune convingere care conduce la acțiune.

În procesul educației noi formăm copiilor convingeri, adică îi ajutăm să interiorizeze idei susținute emoțional. Cum? Prin exemplul propriu (copiii imită ceea ce văd), oferindu-le modele (copiii se identifică sau se contraidentifică cu acestea), comunicând cu ei, recompensându-i și pedepsindu-i (pedeapsa, din păcate, este utilizată mult în educație, deși eficiența ei este mai mult decât discutabilă), oferindu-le posibilitatea de-a experimenta, având așteptări de la ei, reflectându-le acțiunile în cuvinte.

Închei acest articol prin propunerea  de  verificare a imaginii pe care o aveți despre propria persoană identificând convingerile ce stau la baza principalelor dumneavoastră trăsături de caracter. Este o altă modalitate de autocunoaștere!