Restructurarea convingerilor dezadaptative precoce. Planurile cognitiv şi experienţial


restructurareConvingerile fac parte din structura personalităţii şi e de la sine înţeles că ne influenţează modalitatea în care ne trăim viaţa. Young a identificat 5 categorii de convingeri dezadaptative timpurii: separare şi respingere, lipsa autonomiei şi a performanţei, limite deficiente, orientare către ceilalţi, supravigilenţă şi inhibiţie. Acestea îşi pun amprenta negativ asupra comportamentelor, deciziilor luate, tipurilor de relaţii formate, stilului de viaţă în general. Pentru ca persoanele care conţin aceste convingeri cu impact dezadaptativ să fie mai mulţumite, mai satisfăcute, mai sănătoase, mai adaptate, e nevoie ca ele să fie restructurate.

Toate convingerile se formează prin extragerea unor interpretări şi semnificaţii din evenimentele de viaţă pe care le parcurgem. De fapt, ele sunt nişte idei născute din interpretarea a una sau mai multe experienţe asemănătoare sau care au un numitor comun, iar ideile inerente convingerilor au o anumită forţă şi chiar rigiditate generate de experienţele emoţionale parcurse.

Dacă convingere înseamnă aşadar o idee întărită afectiv, restructurarea convingerilor presupune modificarea acestor idei bine fixate de evenimentele emoţionale şi înlocuirea lor cu idei mai adaptative, mai flexibile, mai productive.

În procesul terapeutic, restructurarea convingerilor dezadaptative timpurii se poate realiza în mai multe planuri:

  1. Planul cognitiv: înseamnă a lupta, a contraataca convingerile negative prin argumente logice, susţinute de realitate; de exemplu convingerea ”nu sunt bun de nimic” înseamnă a aduna argumente legate de abilităţile şi realizările personale care să infirme această idee şi, în locul ei, să apară alta care să sublinieze aptitudinile persoanei.
  2. Planul experienţial: înseamnă a re-experimenta, în context terapeutic, situaţia sau evenimentele care au stat la baza convingerii cu scopul atât al catharsisului emoţional, dar şi al înţelegerii şi validării emoţiilor şi nevoilor adiacente; când trăirile afective (frica, tristeţea, frustrarea, furia, ruşinea etc.) sunt acceptate iar nevoile subsumate acestora sunt înţelese, persoana capătă disponibilitatea de a vedea lucrurile şi din alte perspective şi acesta este exact punctul care poate contribui la restructurarea unei convingeri. De exemplu, o persoană care crede despre sine că nu o iubeşte nimeni, poate accesa experienţele din propria copilărie care au făcut-o să creadă aceasta, îşi poate exprima sentimentele şi emoţiile trăite, poate înţelege şi valida trăirile copilului care a fost, ceea ce aduce alinarea necesară pentru a înţelege comportamentul celuilalt, de care s-a simţit neiubită. Lăsând copilul din trecut să simtă şi să înţeleagă, în procesul terapeutic, permitem adultului să conştientizeze că de fapt celălalt, persoana semnificativă, nu a vrut să spună că nu o iubeşte sau că nu o valorizează, ci mai degrabă nu a ştiut cum să-şi exprime adecvat părerea, cerinţa, mândria, supărarea etc.
Bibliografie:
Fontaine, O, Fontaine, Ph., Ghid clinic de terapie comportamentală şi cognitivă, Ed. Polirom, Iaşi, 2008

Advertisements

Validarea emoţională


validarea emotionalaA valida presupune a confirma, a spune că ceva există şi că forma sa este bună aşa cum e. Validarea emoţională înseamnă a recunoaşte emoţiile – ale tale şi ale altora – şi legitimitatea lor în diverse situaţii.

În copilărie, validarea emoţională de către persoanele care au în grijă copilul contribuie la structurarea personalităţii sale, prin confirmarea şi întărirea încrederii în sine. În cazul adulţilor, validarea emoţională de către alte persoane ajută la clarificarea sentimentelor, emoţiilor, trăirilor emoţionale confuze şi, în consecinţă, le creşte posibilitatea de a înţelege mai bine experienţele de viaţă pe care le trăiesc şi de a se adapta mai adecvat acestora.

Invalidarea trăirilor emoţionale ale unui semen este una dintre cele mai dăunătoare lucruri din punct de vedere psihologic pe care o persoană o poate face alteia. De fapt, invalidarea emoţională reprezintă una dintre cauzele tulburărilor emoţionale.

Cea mai simplă modalitate de a valida experienţa unei persoane este să-i comunicăm că înţelegem ceea ce simte şi că aceasta are un sens în contextul pe care îl traversează.

Bibliografie:
Greenberg, Leslie, Terapia centrată pe emoţii, Ed. Gestalt Books, Bucureşti, 2014

Ce simţi în acest moment?


emotii romanaUneori e greu de identificat, alteori, când trăirile sunt mai intense sau nu-s prea reprimate putem să verbalizăm mai uşor ceea ce simţim.

La începuturile formării mele în terapie auzeam frecvent întrebarea ”ce simţi acum?” adresată de multe ori ca modalitate de a umple timpii morţi care sunt consideraţi ”de speriat” pe la începuturi. Văzând folosirea ei excesivă şi se multe ori neintegrată organic în procesul în desfăşurare, am decis (atunci) să fiu mai reticentă cu această formulare. În timp mi-am reevaluat această atitudine, iar în ultima vreme am ajuns să meditez cu un profund respect la latura noastră emoţională! Dintre toate produsele psihicului nostru, trăirile emoţionale sunt cele mai apropiate de ceea ce suntem noi cu adevărat, de identitatea noastră, de nevoile, de dorinţele noastre personale.

A simţi ceva înseamnă a te poziţiona într-un anume fel faţă de o anumită nevoie personală (sau faţă de mai multe!). Dacă te surprinzi trist că mica vacanţă de sărbători se apropie de sfârşit, asta poate să însemne fie că nevoia ta de odihnă nu a fost suficient satisfăcută, fie că te aşteaptă un job care nu te mulţumeşte pe deplin pe tine şi nevoile tale profesionale, fie că trebuie să renunţi la a face lucrurile în ritmul tău pentru a te încadra într-un program impus, fie … multe altele. O emoţie conştientizată este o busolă care poate fi folosită pentru identificarea gradului în care viaţa pe care o trăieşti se apropie sau se îndepărtează de nevoile personale.

Un contact bun cu propriile emoţii, deci, implicit, cu nevoile proprii poate începe în copilărie. Sau nu. Un copil poate să-şi trăiască sentimentele numai dacă există cineva care să-l înţeleagă, să-l sprijine, să-l confirme. Altfel, el le va refula şi nu va mai şti ceea ce va simţi. Şi aşa se nasc unele blocaje emoţionale!

Educaţia se bazează mult pe aspecte cognitive. Explicaţiile pot fi multiple. Cel mai probabil însă numai o persoană în contact cu sine, care este atentă la ceea ce simte, care îşi respectă emoţionalul va putea să-l ajute veritabil pe copil să-şi acceseze, să-şi cunoască şi să-şi dezvolte componenta afectivă.

Cum îţi dai seama de ceea ce simţi? Gândurile ni le putem auzi, fac parte din limbajul nostru intern, imaginile psihice ne apar pe ecranul conştiinţei. Dar trăirile afective? Cum să le accesăm ? Un răspuns simplu ar fi: simţind. Simplu, dar uneori complicat. Atunci când ne-am obişnuit să punem sub preş pe cele care pot deranja, când am învăţat că viaţa poate fi mai ”în control” dacă le ascundem, când le-am ignorat astfel încât e posibil ca nici cuvinte potrivite pentru ele să nu găsim! Ce facem atunci?!

Spuneam într-un articol precedent că adevărul înfloreşte în linişte. Şi adevărul despre emoţiile, sentimentele, afectele, dispoziţiile noastre afective! Despre ceea ce simţim!

Cred că, dacă vrem să ştim cine suntem noi cu adevărat e necesar să acordăm importanţă emoţiilor noastre. Să le cunoaştem şi să ne lăsăm ghidaţi de ele către constelaţia proprie de nevoi. Dacă ne vom întreba mai des ”Ce simt eu acum?” şi ne vom apleca în linişte către interiorul nostru pentru a surprinde murmurul emoţiilor, vom avea multe surprize. Plăcute! Vom fi mai siguri de ceea ce vrem, vom şti mai multe despre ceea ce ne defineşte, vom putea să luăm decizii mai rapid şi mai adecvat, vom fi mai vii si mai mulţumiţi de viaţa noastră.

Deci, ”Ce simţi tu acum?” Nu te grăbi cu răspunsul, ia-ţi un moment (sau mai multe) de linişte ajutătoare!

Rolul afectivității pentru viața noastră


emotii emoticoaneAfectivitatea (emoții, sentimente, pasiuni, dispoziții afective, afecte) stabileşte o legătură între nevoile şi trebuinţele umane şi anumite ”obiecte” (am pus între ghilimele pentru că aici putem discuta atât despre obiecte propriu-zis, cât și despre persoane) specifice de satisfacere a nevoilor. Ea arată semnificaţia pentru integritatea individului uman, a existenţei fiecărui obiect în parte, adică valoarea acelui obiect. Deci, emoțiile nu sunt bune sau rele, chiar dacă le catalogăm în pozitive sau negative, ci ne sunt foarte utile, adică sunt foarte bune, așa cum sunt. Prin intermediul lor noi stabilim într-o manieră foarte directă, dacă dorințele și nevoile ne sunt satisfăcute.

Toate trăirile noastre afective au un rost, deci e inutil și ineficient să încercăm să ni le blocăm. Inutil, pentru că ele nu dispar, chiar dacă nu mai suntem conștienți de ele și ineficient pentru că e păcat să renunțăm la o extraordinară sursă de informații despre noi.

Dacă ne reprimăm emoțiile,  ele își continuă existența inconștient, combinându-se cu alte emoții reprimate și funcția lor de senzor fin al realității este perturbată. Dacă mă enervez într-un anumit context, supărarea mea îmi spune ceva despre mine în acea situație, dar, dacă izbucnesc doar din când în când, emoțiile reprimate mă copleșesc, informația specifică lipsește și rămâne doar o izbucnire disproporționată față de situația respectivă.

Cea mai bună variantă de liniștire a emoțiilor neplăcute este acceptarea  și înțelegerea acestora. Căci, o dată ce rostul lor este împlinit, ele își pierd din intensitate. Deci, haideți să nu ne mai luptăm cu trăirile noastre afective, ci să încercăm doar să le înțelegem fiindcă sunt o parte importantă din ceea ce suntem noi.