Lauda care foloseşte şi cea care nu foloseşte


laudaLaudele şi criticile sunt modalităţile principale educative utilizate de părinţi şi profesori. Ideea e că, de multe ori, ele se vor educative dar, prin felul în care sunt formulate şi utilizate, se transformă doar în modalităţi de control.

Lauda, modalitate de control?! Da, lăudând într-o anumită manieră, generalizant şi excesiv, acest instrument ajunge să-l facă într-un fel dependent pe copil, care începe să se conformeze prescripţiilor pentru a primi încurajările obişnuite. Educaţia nu trebuie să aibă însă ca scop dezvoltarea conformismului, ci crearea unor personalităţi armonioase, dotate cu o serie de cunoştinţe şi abilităţi, care să fie capabile să se adapteze optim diverselor medii pe care le traversează.

Lauda nu e rea în sine. Dimpotrivă, dintre laudă şi critică, e preferabilă prima. Însă, ca o laudă să folosească într-adevăr copilului e necesar să fie formulată prin centrare pe rezultatele acestuia, pe modalităţile utilizate pentru a le atinge precum şi pe efortul investit. Prin urmare, lauda constructivă e de fapt un feed-back, unul pozitiv şi cu elemente de oglindire nuanţată pentru copil. Exemple de astfel de laude sunt: ”Bravo! Ai rezolvat exerciţiul în timpul stabilit şi ai descoperit şi o modalitate mai scurtă de a găsi soluţia la subpunctul x”, sau : ”Felicitări! Ai scris corect şi frumos”, sau: ”E de apreciat efortul pe care l-ai depus pentru a realiza proiectul la geografie. Sunt mândru de tine!” etc.

Fiecare dintre laudele anterioare arată nivelul rezultatelor obţinute, surprinde nuanţe ale sarcinii realizate şi, de asemenea, copilul este felicitat pentru acestea.

Lauda care nu foloseşte e nediferenţiatoare în privinţa sarcinii şi rezultatelor obţinute şi generalizată la nivelul personalităţii copilului, ca de exemplu: ”Eşti un copil minunat!” sau ”Eşti un copil foarte cuminte!” etc. Astfel de laude ating într-adevăr egoul copilului, care se simte flatat, dar, undeva în profunzimile lui, orice copil sau om expus la o laudă de genul acesta simte o uşoară disonanţă datorată caracterului generalizant al laudei – de la un fapt concret se fac afirmaţii generale, despre personalitate. Orice copil ştie în sinea lui că nu este întotdeauna ascultător sau inteligent sau minunat! Sau, dacă nu ştie, e periculos să-i construim noi asemenea scheme care, chiar dacă sunt pozitive, tot restrictive sunt!

Câţi dintre părinţi sau profesori laudă corect?! Vă propun, dacă faceţi parte din una dintre cele două categorii (sau din amândouă), să fiţi atent la modalitatea în care lăudaţi şi să meditaţi la utilitatea a ceea ce spuneţi. Nu ar fi rău să vorbiţi şi cu copilul, întrebându-l dacă şi cum îi foloseşte lauda dvs. Şi, dacă vă veţi trezi în situaţia de a vrea să vă schimbaţi modalitatea de încurajare, vă propun să vă creşteţi treptat şi cu răbdare conştienţa şi prezenţa, pentru a putea implementa un stil mai util de a lăuda. Baftă!

Advertisements

Acceptarea pozitivă necondiţionată


acceptarea neconditionataAcceptarea pozitivă necondiţionată, concept specific terapiei centrate pe persoană, înseamnă şi valorizarea persoanei. A valoriza nu trebuie confundat însă cu a lăuda. A lăuda pe cineva poate avea acelaşi efect ca şi critica, mai ales atunci cînd acesta nu crede despre sine ceea ce i-am spus prin laudă. De fapt, primim mai uşor critica cu care suntem de acord decît lauda ce intră în contradicţie cu structura eului.

Scopul, în terapia centrată pe persoană, nu este să-i creem noi o imagine pozitivă clientului, ci să-ţi construiască singur respectiva imagine prin structurarea unor convingeri, valori, principii extrase din propria experienţă.

A evidenţia ceva pozitiv despre o persoană, dacă ea nu are acea convingere în structura eului său, conduce la activarea mecanismelor sale de apărare şi la rigidizarea eului său.

Pozitivarea clientului, valorizarea lui, în terapia centrată pe client presupune acceptarea acestuia cu ceea ce este, chiar şi cu imaginea sa negativă şi de multe ori nerealistă despre sine.

A-l accepta pe client cu tot ceea ce este conduce la reevaluarea convingerilor despre sine şi la restructurarea acestora în conformitate cu propria experienţă. Un client acceptat va ajunge să-şi îmbunătăşească imaginea de sine singur, în timp, pe măsură ce-i creşte siguranţa de a se raporta liber la sine.

Bubliografie:
Tolan, Janet, Psihoterapie şi consiliere centrată pe persoană, Editura Herald, Bucureşti, 2011