Îndrăgostirea și alegerea partenerului de cuplu – II


atractieAm descris, într-un articol precedent (Îndrăgostirea și alegerea partenerului de cuplu – I) câțiva dintre factorii care contribuie la procesul îndrăgostirii și alegerii partenerului de cuplu: proximitatea fizică, excitația nervoasă, obstacolele, atractivitatea fizică, asemănarea, maximizarea câștigurilor și reciprocitatea în atracție. Voi continua, în acest articol cu identificarea altor condiții, predominant inconștiente, ce ne determină să ne îndrăgostim și să intrăm în anumite relații de cuplu.

* Stilul de atașament (vezi articolul ”Chestionar pentru identificarea stilului de atașament”), ca patern de interacțiune constituit în mica copilărie pe baza relației mamă-copil, influențează modalitatea noastră de a iniția și gestiona relațiile de cuplu.

Persoanele cu atașament sigur au o ușurință mai mare în a-și construi relații (implicit de cuplu), comparativ cu celelalte stiluri de atașament. Cei anxioși-ambivalenți, prin temerile, oscilațiile, nesiguranța lor, pun o presiune prea mare asupra potențialilor parteneri, astfel încât aceștia se sperie și se îndepărtează emoțional și chiar ies din relație. Cei cu stilul evitant intră în relații cu un nivel mai scăzut de intimitate, sau evită relațiile.

* Îndrăgostirea și alegerea partenerului de cuplu sunt influențate de experiențele noastre din copilărie: imaginea persoanei de care ne îndrăgostim este marcată de personalitatea părintelui de sex opus. Acest aspect este valabil pentru toți oamenii, dar în grade diferite. De exemplu, o femeie poate să se îndrăgostească de un bărbat care seamănă foarte mult cu tatăl ei, sau care este foarte diferit de acesta (opusul tatălui), sau poate să fie atrasă de un partener care are doar anumite caracteristici specifice tatălui ei.

Îndrăgostirea de un partener foarte asemănător sau opus față de părintele de sex opus este specifică celor care sunt încă foarte nediferențiați, deci dependenți de familia de origine. Pe măsură ce creștem, ne maturizăm și devenim independenți de mama și tata, alegerile noastre toate, deci inclusiv și aceea a partenerului de cuplu, ne reprezintă mai degrabă pe noi, cu nevoile noastre, cu trăsăturile de personalitate, decât relațiile și experiențele din trecutul nostru.

Pentru a vedea în ce măsură această teorie este valabilă pentru alegerea dumneavoastră romantică, încercați să găsiți asemănări între partenerul de cuplu și părintele de sex opus. Scrieți caracteristicile mai importante, fizice, emoționale, comportamentale, temperamentale, atitudinale și aptitudinale ale părintelui dumneavoastră și comparați cu lista trăsăturilor partenerului dumneavoastră de relație. Ce spune despre dumneavostră rezultatul acestui exercițiu?

* O altă condiție asemănătoare, dar mai nuanțată decât cea anterioară, stipulează că alegem parteneri de cuplu care se potrivesc cu imaginea romantică internă. Acest concept arată că toți purtăm în noi o imagine a potențialului partener, pe care o căutăm în realitate într-o manieră inconștientă. Când ne îndrăgostim, se realizează o întâlnire între imaginea interioară și una exterioară.

Imaginea interioară se formează din amestecul trăsăturilor pozitive și negative ale ambilor părinți cu caracteristicile relației părinților și a relației pe care fiecare dintre ei a avut-o cu copilul; de asemenea, aici sunt integrate și aspectele nerezolvate, problemele nesoluționate din aceste relații.

Există câteva teorii care susțin rolul imagini romantice interne în procesul de îndrăgostire: teoria relației de obiect, teoria arhetipurilor a lui Jung și teoria imprintingului.

Teoria relației de obiect susține că realitatea noastră internă este un fel de ”încorporare” a obiectelor externe (lucruri, persoane, relații, evenimente) și a relațiilor dintre acestea. Psihicul nostru fotografiază și interiorizeză, într-o manieră specifică, prin intermediul proceselor sale (intelectuale, emoțional-motivaționale și volitive), realitatea.

Pentru alegerile parteneriale, această teorie susține că prima relație de obiect își pune amprenta asupra procesului de îndrăgostire. Copilul mic poate avea o relație bună cu mama sa și, în acest caz, odată devenit adult, va fi mai probabil să între în relații armonioase de cuplu, adică să reconstituie o relație de obiect bună. Uneori, relația mamă-copil poate fi frustrantă, de respingere, abandon sau frustrare. Ce se va întâmpla în acest caz? Copilul se va simți neiubit, abandonat și respins și va interioriza, dar și reprima partea aceasta rănită. Deci o parte din el se va simți rea, agresoare, persecutoare, iar acea parte va deveni inconștientă pentru că un astfel de copil nu va fi împăcat cu partea aceasta negativă. Teoria relației de obiect afirmă că, într-o astfel de situație, îndrăgostirea se produce în consonanță cu părțile refulate din noi înșine, adică ne vom îndrăgosti de parteneri care să ne facă să ne simțim așa cum ne-am simțit în copilărie. O femeie care se simte de neiubit fiindcă nu a perceput iubirea în copilărie, va alege un partener indisponibil emoțional, care are dificultăți în a-și exprima iubirea. Un bărbat care nu s-a simțit valorizat în copilărie și care a interiorizat o parte nevaloroasă, se va îndrăgosti inconștient de o femeie foarte critică.

Care va fi dinamica unei astfel de relații constituite pe baza alegerilor consonante cu părțile noastre negate? După îndrăgostire, persoana își va încuraja inconștient partenerul să-și manifeste aspectele compatibile cu părțile sale reprimate: indisponibilitatea emoțională, pentru primul exemplu și comportamentul critic, pentru al doilea exemplu. Iar partenerul de cuplu va juca rolul atribuit. Pentru că, frecvent, scenariul propriu este compatibil cu scenariul celuilalt partener. Prin urmare, fiecare va oferi un rol celuilalt și de asemenea, fiecare va intra în rolul atribuit de celălalt.

Dinamica acestor relații de cuplu este una tensionantă, pentru că, pe de o parte, ele  ne fac să ne simțim ca în copilărie și, pe de altă parte, ne oferă posibilitatea să ne confruntăm cu fantasmele noastre interioare. Și cum e mai confortabil să mă lupt cu cineva din afară decât cu vulnerabilitățile mele interne, această dinamică oferă posibilitatea de a juca în exterior lupta interioară dintre părțile acceptate și părțile refulate din propria persoană.

Îndrăgostirea pe principiul părților refulate poate fi una nebunească, excesivă, și uneori distructivă și explică de ce unii oameni își aleg parteneri de relație aparent nepotriviți pentru ei. Această teorie ne poate oferi o explicație pentru alegerile parteneriale ale femeilor abuzate, ce se îndrăgostesc și rămân alături de bărbați foarte agresivi.

Există o relație între atracția inițială și cauza problemelor din cuplu, problemele din cuplu fiind de fapt tentative repetate de a corecta, gestiona și depăși conflictele din copilărie. Pentru că aceste cupluri încearcă să rezolve conflictele interne prin intermediul conflictelor externe.

Lupta din cuplurile în care îndrăgostirea s-a produs predominant pe baza frustrărilor inconștiente poate fi diminuată dacă se transferă în alt plan, adică dacă fiecare partener devine conștient de problemele și vulnerabilitățile proprii, ținând sub control transferul lor în exterior (deși este dificil, pentru că fiecare partener din aceste cupluri cere aproape obsesiv acest transfer). Acest proces este unul de autocunoaștere și dezvoltare personală, de echilibrare și maturizare emoțională.

Teoria arhetipurilor a lui Jung stipulează conceptele de animus (principiul masculin) și anima (principiul feminin). Acestea sunt tipare universal valabile, profunde, ce fac parte din inconștientul colectiv. Ele exprimă moduri specifice de a reacționa ale bărbaților și femeilor din cultura noastră, dar și speciei umane în general. Deși sunt universal valabile, formarea acestor imagini interioare a bărbaților și femeii este impregnată și de caracteristicile persoanelor cu care interacționăm în viața noastră (părinți, rude și persoane semnificative).

Simplist vorbind, conform acestei teorii, femeile se îndrăgostesc de bărbații care sunt asemănători animusului propriu, iar bărbații de femeile asemănătoare animei.

Această teorie explică de ce multe persoane se îndrăgostesc de cei care întruchipează în realitate animusul și anima în ceea ce au ele universal valabile. E singura teorie care explică de ce bărbații au tendința să se îndrăgostească de femeile foarte feminine, senzuale, deci de cele care întruchipează mai mult principiile feminine, și de ce femeile se îndrăgostesc de bărbați foarte masculini.

Conform teoriei imprintingului, iubirea din copilărie joacă un rol important în alegerile romantice de la vârsta adultă, pentru că ea se întipărește la nivelul rețelelor neuronale.

Toate aceste trei teorii explică, în forme diferite, cum imaginea romantică internă, stabilită în experiențele noastre din copilărie, influențează îndrăgostirea și alegerile parteneriale.

Această imagine, așa cum am văzut, ne poate conduce la îndrăgostiri mai fericite sau mai nefericite. Dacă constatați că relațiile de cuplu au fost experiențe frustrante și dureroase în majoritatea cazurilor, puteți încerca să descifrați această imagine pentru a o modifica ulterior. Descifrarea pornește de la exercițiul conștientizării trăsăturilor comune tuturor persoanelor de care v-ați îndrăgostit. Iar modificarea ne conduce în trecut, nu ca într-un film S.F, ci în trecutul nostru așa cum este înmagazinat în memorie, adică la imaginea trecutului. Noi nu putem modifica trecutul, dar putem sigur modifica imaginea acestuia. Cum? Printr-o resemnificare a acestuia din perspectiva prezentului. Și dacă vă încurcați în ițele acestui proces, puteți solicita ajutorul unui psiholog.

Bibliografie:

  • Ayala Malach Pines, Căile îndrăgostirii, Editura Trei, București, 2011
  • Corneau, G., Există iubiri fericite? Psihologia relaţiei de cuplu, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2006
  • Stancu, Ioana, Mecanismele intimității în relația de cuplu. Evaluare și intervenție, Ed. Sper, București, 2011

Îndrăgostirea și alegerea partenerului de cuplu -I-


atractieCe ne determină să ne îndrăgostim și să intrăm în relații de cuplu cu anumite persoane? În literatura de specialitate sunt amintiți o serie de factori – unii conștienți, pe care îi putem cunoaște și putem vorbi despre ei, iar alții inconștienți, care acționează din umbră fără ca noi să știm și să-i putem controla.

Îndrăgostirea este un fenomen care se petrece de fapt la intersecția aspectelor conștiente cu cele inconștiente. Uneori prevalează primele, alteori celelalte, dar întotdeauna se regăsesc amândouă. Haideți să vedem împreună care sunt, la modul general, câțiva dintre factorii care ne determină să ne îndrăgostim și să ne alegem un anumit partener de cuplu.

* S-a constatat că ne îndrăgostim și ne alegem parteneri de cuplu persoanele cu care avem o anumită proximitate fizică (vecini de apartament, de cămin; colegi de școală, de facultate, de serviciu, de echipă; persoane cu care interacționăm constant în diversele noastre activități: mergem la aceeași sală, la același club etc.). Influența pozitivă a proximității fizice asupra atracției interpersonale este explicată prin așa numitul fenomen Zajonc: expunerea repetată ne crește nivelul de plăcere pentru orice, de la aspectele rutiniere ale vieții la muzică și oameni.

Ca o consecință a acestui fapt, persoanele care sunt în căutarea unui partener de cuplu, au nevoie de variate ocazii de a cunoaște și a interacționa cu regularitate cu oameni care pot fi posibili candidați pentru o relație romantică.

* Excitația generată de efort fizic sau de emoții intense potențează reacțiile de atracție sau respingere față de posibilii parteneri de cuplu. Explicația este următoarea: când avem o stare de excitabilitate nervoasă (motorie sau emoțională) aceasta, pe de o parte, se transferă asupra tuturor persoanelor cu care suntem în contact în momentul respectiv iar, pe de altă parte, ea intensifică toate reaacțiile noastre, fie ele de atracție sau de respingere. Pe acest fond de atracție și intensificare se produce și o atribuire eronată: emoția este atribuită eronat atracției erotice, potențialii parteneri părând că au declanșat reacții emoționale intense.

Această teorie este creionată cu mijloacele specifice literaturii într-o carte pe care am citit-o în copilărie -“Castelul din Ronquerolles” (Les Memoires du Diable) de Frederic Soulie – îndrăgostirea eroinei principale de un anumit bărbat este explicată prin transferul emoțional al stării ei asupra acestuia în momentul întâlnirii lor.

Persoanele care spun că le e foarte dificil să se îndrăgostească sau că nu se pot îndrăgosti pot să beneficieze de consecințele acestei teorii interacționând cu potențialii parteneri – potriviți ca vârstă și sex – în cadrul unor activități stimulante: sport, călătorii în străinătate, filme cu impact emoțional puternic etc.

* Obstacolele din afara relației (o despărțire silită, obiecțiile părinților) intensifică iubirea, mecanism care devine explicabil prin teoria reactanței: când libertatea noastră de a acționa, gândi sau simți e pusă în pericol, suntem motivați să o recuperăm.

Dacă sunteți cumva părinte de adolescent/ă și dacă nu vă place prietenul/a copilului dumneavoastră, cea mai bună modalitate de a-l ajuta să facă alegeri mai adecvate nu este aceea de a vă opune, ci de-a fi alături de el în procesul de experimentare, cunoaștere și decizie asupra relațiilor de cuplu. Păstrați o relație bună cu acesta pentru a veni cu inima deschisă la dumneavoastră, adultul, atunci când are nevoie să vorbească, să se clarifice, să ia decizii proprii.

* Atractivitatea fizică a potențialului partener joacă un rol important în atracția romantică. Cercetările spun că bărbații sunt mai puțin influențați de aspectul femeilor decât susțin, iar femeile sunt influențate mai mult de aspectul bărbaților decât afirmă.

A alege o persoană cu nivel asemănător de atractivitate crește probabilitatea constituirii unor relații de cuplu satisfăcătoare.

* Asemănarea joacă un rol important în procesul îndrăgostirii. Ne atrag persoanele care ne sunt asemănătoare din punct de vedere al mediului familial, atitudinilor și trăsăturilor de personalitate (similaritatea atitudinilor este responsabilă pentru 81% din atracția interpersonală), înfățișării, modului de a gândi, obiectivelor și intereselor, activităților de petrecere a timpului liber, maturității psihologice și nivelului de independență.

Asemănarea joacă un rol mai mare în procesul de îndrăgostire decât deosebirea. Deși există și sintagma ”contrariile se atrag”, cercetătorii au descoperit că e valabilă pe un fond comun de asemănare, adică ne atrag persoanele cu care ne asemănăm în general, dar care sunt diferite și ne completează într-o anumită dimensiune semnificativă (de exemplu: el este introvertit, ea extravertită sau el este mai rațional, ea mai emoțională).

Tot legat de asemănare, deși este un aspect pe care nu-l controlăm, studiile arată că suntem atrași de persoane similare genetic nouă, mai precis care au o similaritate genetică optimă: nici foarte diferiți, nici foarte asemănători.

* Un alt factor care contribuie la îndrăgostirea și alegerea partenerului de cuplu este câștigul: alegem de obicei pentru a ne maximiza resursele (iubire, statut, informație, bani, bunuri materiale, servicii) și a ne minimiza pierderile. Fără a fi mercantili, alegem astfel încât nevoile noastre să fie satisfăcute. Deci, pentru a alege adecvat, este esențial să ne cunoaștem nevoile, iar condiția cea mai favorabilă este aceea a alegerii unui partener care are nevoi complementare (lui îi place să asculte, ei să vorbească sau lui îi place să fie sprijinit, ei să sprijine etc.).

Legat de maximizarea câștigurilor, studiile arată că femeile acordă o pondere mai mare potențialului de câștig al bărbatului (ambiția, munca personală), iar bărbații indicatorilor de fertilitate ai femeilor (tinerețea, frumusețea, o anumită conformație).

* Reciprocitatea în atracție este un alt factor care explică procesul îndrăgostirii: ne atrag persoanele care știm că ne plac pentru că e mai probabil să ne deschidem inima față de acestea. Însă, e important să nu confundăm emoția celuilalt cu propria noastră emoție și să ne imaginăm că ne-am îndrăgostit de cineva când ar putea fi doar influența câmpului emoțional al celuilalt.

În îndrăgostire și alegerea partenerului de cuplu intervin o multitudine de factori, care se combină într-o manieră specifică fiecărui individ, astfel încât fiecare proces de îndrăgostire este unul unic ce nu poate fi în nici un caz generalizat. În acest articol am abordat doar o parte dintre acești factori generatori de atracție interpersonală, iar despre alții, la fel de importanți, vom vorbi în articolul următor.

Bibliografie:

  • Ayala Malach Pines, Căile îndrăgostirii, Editura Trei, București, 2011
  • Stancu, Ioana, Mecanismele intimității în relația de cuplu. Evaluare și intervenție, Ed. Sper, București, 2011