Pe fundamentul biologic al apartenenței la un sex și sub influența factorilor de mediu și educație se construiește și apartenența psihică sexuală. Nu este suficient să fim fată sau băiat din punct de vedere biologic, ci e nevoie să devenim psihic fete sau băieți, adică să ne apropiem, să interiorizăm caracteristici psihice specifice fiecărui sex și să ne comportăm în rezonanță cu acestea.

Formarea caracteristicilor biopsihosexuale constituie esența dezvoltării identității sexuale. Identitatea psihosexuală masculină sau masculinitatea presupune dezvoltarea, în cazul băieților, a o serie de caracteristice masculine: fermitatea, hotărârea, responsabilitatea, inițiativa, activismul, îndrăzneala, afirmarea de sine, spiritul combativ. Nu trebuie pus semnul egal între duritate, violență, agresivitate și masculinitate. Acestea sunt exacerbări masculine, măști suprapuse peste vulnerabilități ascunse. Un bărbat violent ascunde temeri adânc înrădăcinate în sufletul său, pe care le compensează prin masca unei durități extreme.

Masculinitatea înseamnă integrarea activismului și agresivității specifice construcției biologice în structura psihică și comportamentală a bărbaților. Când aceste două sunt bine așezate în cadrul personalității, ele dau o coloratură de forță, energie, putere și activism tuturor aspectelor psihocomportamentale. Prost integrate, sunt sursă de conflict și dezechilibru, constituindu-se în elemente ”nesudate” de ansamblu, ce par să aibă un fel de autonomie, care mai mult dezechilibrează persoana, decât o ajută să se integreze și afirme.

Cum pot fi dobândite caracteristicile psihice masculine de către băieți? Din păcate, în educația acestora ne confruntăm cu o situație paradoxală: vrem să dezvoltăm trăsături masculine, dar o mare parte din educație se realizează de către femei, care privilegiază, întăresc și valorizează aspectele feminine din comportamentul copiilor. Aceasta, pe de o parte. Pe de altă parte, o serie de comportamente care nu au gen (conduita civilizată, activitatea mentală, muzica, arta, poezia, moralitatea), fiind stimulte în principal de către educatori femei sunt recepționate de către băieți ca fiind feminine. Deci, pare dificil să dezvoltăm masculinitatea într-un mediu educativ dominat de femei, cu activități nu neapărat feminine, dar percepute ca aparținând acestui pol. Soluția trebuie s-o căutăm în relația băiatului cu tatăl său. Dacă există o relație armonioasă a tatălui cu fiul său în care să regăsim joacă, activități realizate împreună, limite clare care să-l securizeze pe copil, precum și un model masculin pozitiv în persoana tatălui, atunci identitatea masculină a băiatului se dezvoltă într-o manieră pozitivă.

Indicatorii dezvoltării sănătoase a masculinității, pentru un băiat de vârsta școlară, sunt:

• existența unei relații pozitive cu tatăl său
• băiatul realizează jocuri masculine cu ceilalți băieți de vârsta lui
• tatăl său este perceput de către băiat ca un model: îl admiră, este mândru de el, vrea să devină asemenea lui
• nu există o rivalitate extremă cu fetele.

Chiar dacă construcția identității este un proces, nelinear de multe ori, prezența acestor indicatori la vârsta școlară relevă faptul că traseul evoluției masculine este unul pozitiv și, chiar dacă vor mai exista sincope la pubertate, adolescență sau chiar tinerețe, băiatul are șanse mari să devină un bărbat care se acceptă, se valorizează și se comportă într-o manieră masculină. Iar aceste aspecte, atunci când sunt prezente, derivă într-o mare măsură, din relația băiatului cu tatăl său.

Bibliografie:

Fraiberg, Selma, Anii magici. Cum să înțelegem și să rezolvăm problemele copiilor, Ed. Trei, București, 2009

Corneau, G., Există iubiri fericite? Psihologia relaţiei de cuplu, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2006