Jocuri pentru fete şi jocuri pentru băieţi


joaca 2Feminitatea, în cultura noastră, presupune blândeţe, tact, delicateţe, receptivitate. Este motivul pentru care, în jocurile ”clasice” pentru fetiţe, se promovează aceste caracteristici. Jocurile băieţilor privilegiază, în schimb, curajul, puterea, competivitatea, agresivitatea, pentru că acestea sunt atribute ale masculinităţii. Aceste tipuri de jocuri întăresc apartenenţa la un sex, dar este important să dezvoltăm şi aspecte de forţă şi putere fetiţelor şi abilităţi de contact şi emoţionale băieţilor, chiar dacă nu rezonează cu caracteristicile de rol-sex acceptate în societate.

Jocurile care presupun dezvoltarea abilităţilor fizice şi stimulează cutezanţa promovează puterea fetiţelor fără a le ştirbi din feminitate, iar jocurile care încurajează contactul emoţional (de exemplu cele de comunicare) dezvoltă abilităţile emoţionale fără a afecta masculinitatea băieţilor.

Jocurile complementare celor ”clasice” sunt o necesitate pentru cucerirea unui echilibru necesar dezvoltării unei identităţi de sex-rol integrate, coerente. Noi toţi conţinem şi aspecte masculine şi feminine, ele sunt contrarii care se opun, dar se şi susţin reciproc (receptivitatea alimentează activismul, forţa dă putere blândeţii, exprimarea afectivă contribuie la creşterea autocontrolului etc.). Lipsind anumite aspecte sau dezvoltându-le deficitar, pentru că ”trebuie” să aparţină celuilalt sex, personalitatea îşi pierde din capacitatea de adaptare, iar – pentru a compensa această lipsă – se dezvoltă şi mai mult aspectele specifice propriului sex. Se creează o feminizare şi masculinizare cu note exagerate, dezechilibrante. La aceasta contribuie şi componentele de marketing şi publicitate, pentru a forma consumatori fideli ai anumitor produse. Rezultatul nu îl reprezintă persoanele (băieţi/bărbaţi, fete/femei) echilibrate şi împăcate cu sine, ci extreme feminine şi masculine ”incomplete”, mereu în căutarea a ceva care să le facă să se simtă mai bine.

Deci, chiar dacă este bine ca, prin joc şi joacă, să dezvoltăm predominant copiilor caracteristicile psihologice specifice apartenenţei sexuale, să nu-i privăm de alte aspecte absolut necesare unei identităţi ehilibrate.

Bibliografie:
Cohen, L., Reţete de jocuri, Editura Trei, Bucureşti, 2012

Despre a fi fată și a deveni femeie


fata aspirand spre femeieNe naștem cu o determinare sexuală biologică clară (cei mai mulți dintre noi). Este ceea ce se cheamă sexul biologic. Pentru a ne simți însă bine ca fată sau băiat și implicit a ne comporta ca atare este nevoie să ne formăm o atitudine pozitivă față de apartenența noastră sexuală. Dezvoltarea acestui tip de atitudine, precum și învățarea modalităților de comportament asociate celor două sexe se realizează în principal prin relația constituită cu părintele de același sex.

Dacă fata este apropiată de mamă, dacă se simte iubită și apreciată de aceasta și, în plus, mama este mulțumită că este mamă și că are o fetiță, atunci se creează fundamentele unei identificări pozitive a fetei cu mama. Prin identificare, fata vrea să fie ca mama ei, să învețe ceea ce aceasta știe să facă, să dea viață unor copii, să devină femeie, cu alte cuvinte.

La vârsta școlară, semnele unei atitudini pozitive a fetiței față de propria feminitate pot fi considerate următoarele:

  • armonia dintre mamă și fiică
  • sentimentele pozitive ale fetiței pentru mama ei
  • lipsa unei rivalități puternice cu băieții
  • dorința de a se juca împreună cu alte fete jocuri feminine (cu păpușile, de-a prințesele, de-a mama și de-a tata etc.)
  • aspirațiile fetei pentru activități și comportamente asociate sexului feminin (dorința de-a se îngriji, cochetăria, aspirația de-a avea copii, dorința de-a ști să realizeze treburi gospodărești, dorința de-a se căsători etc.).

Când fetița se simte bine ca fetiță, când se bucură că aparține sexului feminin și-și dorește să crească pentru a fi femeie, atunci există o atitudine pozitivă față de feminitate, ceea ce constituie însăși fundamentul unei evoluții firești și armonioase a identității feminine. Iar tot acest proces este legat organic de relația pe care mama o construiește cu fiica ei.

 
Bibliografie:
Fraiberg, Selma, Anii magici. Cum să înțelegem și să rezolvăm problemele copiilor, Ed. Trei, București, 2009
Corneau, G., Există iubiri fericite? Psihologia relaţiei de cuplu, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2006