Stadiile schimbării personalităţii (potrivit terapiei centrate pe persoană)


stadiile schimbariiÎn drumul nostru către schimbarea de sine, de la fixitate la flexibilitate, de la rigiditate la deschiderea spre experienţă, de la deresponsabilizare la asumarea responsabilităţii, de la frica de trăiri afective la acceptarea şi exprimarea acestora, de la judecarea celorlalţi la acceptarea lor, de la frica de intimitate la căutarea intimităţii parcurgem mai multe etape. C. Rogers este cel care a descris 7 stadii ale schimbării personalităţii. Ele pot fi descrise ca fiind separate, dar reprezintă de fapt aspecte ale unui  proces continuu.

  1. Persoanele care aparţin primului stadiu au următoarele caracteristici:
  • experienţa persoanlă nu se întrepătrunde decât foarte puţin cu structura eului;
  • convingerile sunt puternice şi rigide;
  • contactul cu trăirile emoţionale este redus;
  • există o teamă inconştientă de dezvoltarea unor relaţii intime;
  • comunică doar despre aspecte externe;
  • nu simt nevoia de schimbare;
  • nu consideră că au probleme;
  • nu sunt motivate pentru consiliere;
  • nu-şi asumă responsabilitatea pentru ceea ce li se întâmplă.

2. Caracteristicile persoanelor din al 2-lea stadiu sunt:

  • au convingeri personale rigide;
  • contactul cu emoţiile este în continuare redus;
  • sunt mai comunicative decât în primul stadiu, dar vorbesc tot despre aspecte externe personalităţii lor;
  • acceptă că au unele probleme, dar nu consideră că responsabilitatea pentru acestea le aparţine;
  • starea lor emoţională persistentă este frustrarea;
  • dacă vin la terapie, vor să-i schimbe pe ceilalţi;
  • au o nevoie foarte mare de a fi acceptaţi, dar nu pot experimenta actul de a primi;
  • dacă încep terapia, reacţionează de obicei negativ.

Nici Rogers, nici apropiaţii lui nu au obţinut rezultate pozitive în terapie cu persoanele aparţinând stadiilor 1 şi 2 ale schimbării.

  1. Caracteristicile persoanelor din al 3-lea stadiu sunt:
  • sunt mai conştiente de trăirile emoţionale, dar pe unele le percep ca fiind de neacceptat;
  • comunicativitatea personală creşte, dar persoanele sunt centrate pe evenimente trecute şi pe lucruri care se întâmplă în afara cabinetului;
  • sunt dornice să afle cum sunt percepute de ceilalţi.
  1. Caracteristicile persoanelor din al 4-lea stadiu sunt:
  • încep să accepte şi punctele de vedere ale celorlalţi;
  • convingerile personale încep să fie puse sub semnul întrebării;
  • încep să ia în considerare responsabilitatea persoanlă pentru ceea ce li se întâmplă;
  • sunt mai în contact cu emoţiile şi devin dispoibile să le şi descrie; totuşi, există o oarecare teamă faţă de acestea şi, prin urmare, au un timp de latenţă între momentul exprimării emoţionale şi cel al explorării;
  • devin conştiente de diferenţele dintre structura eului şi experienţă.
  1. Caracteristicile persoanelor din al 5-lea stadiu sunt:
  • îşi simt emoţiile şi le exprimă, chiar şi pe acelea din prezent şi mai dificile;
  • se tem încă de sentimente care pot apărea la suprafaţa conştiinţei pe neaşteptate;
  • acceptă că ceilalţi pot să aibă şi alte puncte de vedere şi devin capabile să tolereze conflictele şi incertitudinea;
  • au o dorinţă mare de a se cunoaşte pe sine.
  1. Caracteristicile persoanelor din al 6-lea stadiu sunt:
  • realitatea nu mai este percepută în termeni de probleme, ci de experimentare;
  • contactul cu propriile emoţii este bun şi persoana nu se mai teme nici de sentimentele care apar brusc;
  • sunt relaxate corporal;
  • îţi asumă responsabilitatea pentru trăirile şi comportamentele proprii;
  • nu mai caută vinovaţi, ci doresc să-i înţeleagă pe ceilalţi.
  1. Caracteristicile persoanelor din al 7-lea stadiu sunt:
  • experimentează abundent trăiri emoţionale;
  • sunt conectate cu propria experienţă şi îşi modifică setările mentale odată cu aceasta;
  • trăiesc cu intensitate crescută şi durerile şi bucuriile;
  • se exprimă emoţional şi nu acumulează ranchiune;
  • îţi asum responsabilitatea pentru trăirile, emoţiile şi evenimentele personale.
 Bibliografie:
Tolan, Janet, Psihoterapie şi consiliere centrată pe persoană, Editura Herald, Bucureşti, 2003

Când crezi că nu mai simți nimic


emoții in sirFață de cineva până nu demult drag (soț, soție, iubit, iubită, prieten, mamă, tată etc.), e nevoie să arunci o privire la emoțiile strânse în sufletul tău!

Când spun emoții mă refer la totalitatea trăirilor afective, adică la toate produsele proceselor noastre afective. Deși putem categorisi trăirile afective în cinci mari categorii: afecte, dispoziții afective, emoții, sentimente, pasiuni, emoția poate fi considerată un fel de unitate fundamentală afectivă. Și aceasta pentru că ea le străbate pe toate și în jurul ei se cristalizează toate celelalte. Afectele pot fi considerate emoții foarte intense, care reclamă o descărcare comportamentală imediată și reținerea lor se face cu costuri energetice mari. Dispozițiile afective reprezintă starea noastră emoțională de fundal, un fel de emoție diluată și greu perceptibilă. Sentimentele se nasc prin cristalizarea mai multor emoții create de către aceeași persoană, iar pasiunile sunt trăiri afective foarte intense, născute din și generatoare de emoții.

Emoțiile noastre sunt foarte variate – mânia, tristețea, bucuria, surpriza, disprețul, vinovăția, mulțumirea, mirarea, remușcarea etc. – și ne referim la ele ca fiind vitalizante, tonice, pozitive sau devitalizante, negative, pornind de la relația stabilită între ceva din exterior, generic denumit obiect de satisfacere a nevoii și o nevoie sau o dorință din interiorul nostru. Cînd relația este pozitivă, de satisfacere a nevoii, avem trăiri emoționale pozitive, altfel, pentru nevoile nostre frustrate, apar emoțiile negative.

Emoțiile pozitive sunt mai instabile, mai fluctuante, pe când emoțiile negative ne părăsesc mai greu. Acest aspect poate fi susținut printr-un argument adus din sfera psihopatologiei: există tulburări afective unipolare și tulburări afective bipolare, dar numai trăirile afective negative dau naștere tulburărilor unipolare, în timp ce cele pozitive, când se constituie în tulburări, se acompaniază întotdeauna de cele negative. E ca și cum mania (polul pozitiv exacerbat patologic) nu poate supraviețui fără depresie (polul negativ), pe când depresia are suficientă stabilitate încât să dea naștere singură unei tulburări.

Când emoțiile negative nu sunt exprimate, ele, în virtutea stabilității proprii, nu se evaporă, nu se șterg, poate doar nu mai suntem conștienți de ele. Rămân în sufletul nostru, mai separate sau mai amestecate și se așează ca niște straturi, obturând trăirile afective pozitive, mai fragile, mai instabile. Accesul la cele pozitive se poate realiza din nou dacă lăsăm spațiu de exprimare celor negative.

Dacă simți că în sufletul tău s-au acumulat multe trăiri emoționale negative și nu le poți comunica persoanelor sau doar persoanei față de care s-au structurat, poți realiza un ”coș al emoțiilor negative”, un recipient fizic în care să pui diverse obiecte cu valoare de simbol pentru trăirile neexprimate, modelaje sau desene sau să scrii bilețele pentru trăirile identificate la o radiografie atentă a sufletului tău. Cu conținutul coșului poți face ce dorești, îți aparține, poți renunța la ceea ce ai exprimat, poți transforma emoțiile conștientizate în alte emoții sau le poți păstra pentru a-ți reaminti ce ai simțit față de persoana X sau Y. Când simți că nu mai ai ce pune în coș și a apărut o emoție ca de ușurare a sufletului, e semn că o mare parte din trăirile neexprimate și-au găsit forma de expresie. Apoi, uită-te cu atenție prin cotloanele sufletului și, mai mult ca sigur, vor apărea și emoțiile pozitive, poate un pic prăfuite sau anchilozate, dar totuși vii. Cred că acest tip de curățenie, primenire sufletească îmi vine să zic, ar fi nevoie să-l realizăm periodic, altfel riscăm să nu mai știm ce simțim, să părem fără rezonanță emoțională sau fixați în polul emoțional negativ.

Deci, dacă ai senzația că nu mai simți nimic față de cineva până nu demult drag, fă puțină curățenie în sufletul tău. S-ar putea să ai niște surprize la final!