Tag: cicluri distructive

Cicluri distructive în cuplu. Ciclul învinuire-retragere

On By emailioanaIn Psihologia cupluluiLeave a comment

invinuireAcest tip de interacţiune poate fi considerat ca fiind subsumat celui urmărire-distanţare sau celui dominare-supunere. Dacă cele două cicluri amintite anterior se structurează pornind de la dinamica nevoilor de intimitate şi putere în cuplu, ciclul învinuire-retragere se construieşte pe baza modalităţilor inadecvate de-a cere îndeplinirea unei nevoi de relaţie, indiferent de specificul acesteia. Putem spune astfel că acest ciclu derivă din modalităţile deformate de exprimare a nevoilor (a tuturor, nu numai a celor de ataşament) în interacţiunea de cuplu.

În ciclul învinuire-retragere unul dintre parteneri nu poate să ceară adecvat satisfacerea nevoilor sale pentru că, în interiorul lui, şi neconştientizat probabil, nu simte că merită aceasta. Astfel că el ajunge să se plângă, să ameninţe, să manipuleze, să învinuiască pentru a primi ceea ce are nevoie. Cine consideră că merită să-şi îndeplinească nevoile o face de obicei asertiv, fără a lăsa loc de interpretări şi a crea premisele pentru nesatisfacerea lor. Cine nu e foarte sigur că i s-ar cuveni ceva este şovăielnic, neclar în comunicare şi deformează cererea astfel încât ajunge ca ea să nu mai fie îndeplinită.

În acest ciclu neconstructiv, partenerul de cuplu al celui care învinuieşte sau ameninţă, pus faţă în faţă cu acest comportament, se simte incomod, neeligibil, agresat şi, prin urmare, se va retrage. Acuzatorul, confruntându-se cu retragerea partenerului, se va simţi şi mai singur şi mai abandonat şi-şi va creşte virulenţa învinuirilor şi ameninţărilor. Astfel că vom avea o reacţie circulară în care fiecare dintre cei doi îi va susţine comportamentul neproductiv al celuilalt. Cu cât unul acuză mai mult, cu atât celălalt se retrage mai mult şi cu cât ultimul se distanţează mai intens, cu atât primul devine mai aprig în afirmaţii. Vom ajunge astfel de la învinuirile şi retragerea iniţiale la multe reproşuri şi o distanţare substanţială. Bulgărele de început se va transforma într-un adevărat bolovan cu acuzaţii şi distanţări ”grele”.

Acest ciclu are ca efecte scăderea intimităţii în cuplu, creşterea conflictualităţii şi a satisfacţiei resimţite de fiecare partener de cuplu. Ieşirea din ciclul distructiv învinuire-retragere presupune conştientizarea acestei dinamici de către fiecare partener, precum şi identificarea şi exersarea unor modalităţi adecvate de exprimare a nevoilor individuale.

Bibliografie:
Greenberg, Leslie, Terapia centrată pe emoţii, Ed. Gestalt Books, Bucureşti, 2014

Cicluri distructive în cuplu. Ciclul dominare-supunere

On By emailioanaIn Psihologia cuplului1 Comment

dominare supunereDinamica urmărire-distanţare se baza pe decalajul existent între intensitatea nevoii de intimitate la cei doi parteneri de cuplu. În ciclul dominare-supunere nevoia care stă la baza acestei interacţiuni este cea de putere, de control, de dominare.

Nevoia de putere este specifică fiecărui individ uman. Există însă diferenţe între cât de intens este resimţită aceasta de către fiecare persoană. Într-un cuplu, când unul dintre parteneri are o nevoie de putere crescută, va tinde să ia cât mai multe decizii şi să impună regulile şi normele de funcţionare în acest sistem. Pentru celălalt, cel care simte nevoia să controleze şi să domine mai puţin, la început poate fi chiar relaxant să cedeze din propria putere şi să-i permită partenerului să se impună în diverse arii. În timp însă, această dinamică conduce la un decalaj evident de putere şi responsabilitate către partenerul dominant şi la o subresponsabilizare şi o crescută submisivitate la cel mai puţin dominant. Primul va obţine satisfacţie o perioadă, până când va obosi, iar – al doilea – deşi aparent poate fi mai liber, va fi din ce în ce mai îngrădit şi deresponsabilizat. Primul se transformă într-un supraresponsabil, iar al doilea se infantilizează.

Dinamica din ciclul dominare-supunere este una care se impune inconştient, fără ca cei doi să conştientizeze intensitatea propriei nevoi de putere şi decalajul ei în cuplul pe care îl formează. Nefiind conştientizate acestea, nici nu se pot negocia ariile de putere, astfel încât fiecare partener de cuplu să deţină putere şi să nu apară disensiuni, insatisfacţii şi conflicte asociate supra sau subresponsabilizării.

Lipsa conştientizării nivelului de dezvoltare al nevoii de putere îl face pe partenerul dominant să cumuleze putere şi responsabilitate, să se plângă de multitudinea deciziilor pe care ”trebuie” să le ia şi de varietatea lucrurilor pe care ”trebuie” să le realizeze dar, pe de altă parte, să saboteze iniţiativele celuilalt. De asemenea, aceeaşi inconştienţă legată de dinamica din care face parte, îl determină pe partenerul submisiv să nu găsească căi de ieşire din poziţia infantilă pe care o ocupă.

Dinamica dominare-supunere, fiind una distructivă, conduce la frustrare emoţională la ambii parteneri, la creşterea nivelului de dependenţă al fiecăruia, la eroziune emoţională şi conflicte frecvente. Ieşirea din acest ciclu distructiv se face prin conştientizarea intensităţii nevoii de putere şi a modalităţilor inadecvate prin care fiecare partener o exprimă. Totodată, e important ca cei doi să înţeleagă cum se sabotează reciproc astfel încât poziţiile iniţiale dominant-supus să funcţioneze în continuare. Odată conştientizate, cei doi pot găsi modalităţi asertive, conciliante de a-şi exprima nevoia de putere şi de-a o valorifica în cuplu astfel încât fiecare partener să simtă satisfacţie în această privinţă.

Bibliografie:
Greenberg, Leslie, Terapia centrată pe emoţii, Ed. Gestalt Books, Bucureşti, 2014