Pentru toți cei care gândesc că celălalt este ”de vină” pentru ceea ce se întâmplă în relație.

Pentru toți terapeuții care au tendința să pacteze cu unul sau altul din partenerii de cuplu.

 

Responsabilitatea unei relații este împărțită ”frățește” de cei doi parteneri. Raționamentul este următorul:

• Fiecare este total responsabil de ceea ce transmite și primește într-o relație, adică fiecare partener are întreaga capacitate de-a decide ce să pună în comunul relației (în ”jumătatea” sa de relație) și cum să interpreteze ceea ce i-a comunicat partenerul.
• Într-o relație sunt două persoane, fiecare 100% responsabilă de capătul ei de relație.
• În concluzie, responsabilitatea calității relației rezultă dintr-un calcul matematic simplu: 1/2=50%. Fiecare dintre noi poate contribui, poate controla, poate decide calitatea fiecărei relației de cuplu într-un procent de 50%. Restul, depinde de partener.

Din aceste 2 idei despre responsabilitatea din relații putem înțelege următoarele aspecte:

–         când comunicăm e important să ne spunem gândurile, sentimentele, trăirile, dorințele, nevoile, motivațiile, convingerile proprii; ce punem în relație este al nostru și responsabilitatea este totală pentru aceasta

–         maniera de-a comunica benefică pentru o relație sănătoasă și hrănitoare exclude mesajele amenințare, directive, culpabilizante sau depreciative

–         când comunicăm, responsabilitatea pentru felul în care ne poziționăm față de ceea ce ne-a transmis partenerul este în totalitate a noastră: putem să primim totul nediscriminativ, fie că este vorba de noi, fie de celălalt sau putem să selectăm mesajele care au legătură cu noi de mesajele care nu ne privesc pe noi. De exemplu, un partener poate spune: ”M-ai făcut să mă simt ridicol!”. Putem să preluăm informația ca atare și să ne simțim vinovați sau putem să acceptăm că faptele sunt ale noastre și avem responsabilitatea pentru ele, dar sentimentele, în cazul acesta, aparțin celuilalt. E posibil să fi vrut să-l facem să se simtă ridicol și atunci e important să conștientizăm că atacul asupra partenerului este un atac la adresa relației și vor exista consecințe, în planul satisfacției resimțite în interacțiunea cu celălalt sau, cel mai probabil, nu am vrut să ne rănim partenerul și felul în care se simte ține de interpretarea situației. Cum poate fi rescris mesajul anterior, într-o manieră mai constructivă? Simplu: ”M-am simțit ridicol când tu te-ai comportat … . ”

Din ideile despre responsabilitate putem înțelege și că ceea ce se întâmplă cu fiecare partener de cuplu nu depinde deloc de interacțiunea cu celălalt? Straniu, nu?! De fapt lucrurile sunt un pic mai nuanțate: eu, în orice relație de cuplu, sunt responsabil pentru ceea ce gândesc, simt sau pentru felul cum acționez, indiferent de ceea ce spune sau face partenerul, dar, relația pe care o constitui cu celălalt depinde doar 50% de participarea personală, iar restul, de acesta. Să luăm un exemplu, prezent în unele relații: jignirile. El îi spune ei: ”Toanto!”. Ea se simți, cel mai probabil, supărată sau tristă sau furioasă. Cine e responsabil? Ea sau el? Ea, pentru trăirile ei. El, pentru exprimarea lui urâtă. Dar nu derivă trăirile și acțiunile ei din exprimarea lui urâtă? Teoria responsabilității relaționale spune că nu. Pentru că între calitatea stimulului și calitatea reacției se interpune întreg sistemul ei psihic, e o interacțiune mediată de ceva ce îi aparține în totalitate. Din acest motiv spunem că responsabilitatea pentru ce facem cu ceea ce primim este personală. Și dacă celălalt a decis să mă jignească, a pus o piatră de temelie la deteriorarea relației și este responsabil pentru asta, dar nu și pentru felul în care mă simt.

Ajunsă în acest punct, în care ofer explicații preț de aproximativ o pagină, mai simt încă nevoia de clarificări și, prin urmare, voi încerca, ca un exercițiu, să ofer zece modalități de reacție posibile pentru mesajul anterior. Pe principul că, dacă sunt 10, pot fi și 100 și 1000, adică, câte persoane, atâtea reacții, deci, suntem responsabili pentru noi, chiar dacă suntem în interacțiune cu alții. Să începem:

El: Toanto!

Ea 1: Tâmpitule! (Se simte agresată și agresează.)

Ea 2: Dacă mai vorbești așa cu mine, o să-ți spun și eu câteva … ! (Se simte agresată și amenință.)

Ea 3: Plânge. (Este tristă.)

Ea 4: Du-te dracului! (Se simte agresată și agresează.)

Ea 5: Nu mă recunosc în ceea ce-mi spui. Nu-mi place felul în care îmi vorbești! (Ea se detașează de eticheta pusă și se poziționează față de exprimarea partenerului.)

Ea 6: Pleacă. (Pentru că e foarte tristă.)

Ea 7: Pleacă. (Pentru că se gândește că nu se poate discuta cu el.)

Ea 8: M-am supărat foarte tare că ai vorbit așa cu mine. Eu nu accept să-mi vorbești așa. Dacă se va mai întâmpla, ne vom despărți. (Se supără, spune ce nu-i convine și trasează propriile limite legate de exprimarea celuilalt.)

Ea 9: M-am întristat că ai vorbit așa. Spune-mi ce te deranjează pe tine, că nu înțeleg! (Ea se întristează și cere partenerului să-i explice ce nu-i convine, pentru că nu transpare din jignirea respectivă.)

Ea 10: Îmi pare rău că te-am supărat! (submisivă, își asumă responsabilitatea pentru enervarea partenerului.)

Deci, se poate să găsim 10. Scriind, mi-am dat seama că aș putea să variez mult și bine. Până la urmă chiar suntem responsabili pentru ceea ce facem cu ceea ce ni se întâmplă: 100%. Și doar 50 % pentru calitatea relațiilor noastre.

 

Bibliografie:

Andreescu, Daniela, Conversații cu tine, Editura Herald, București, 2013

Salome, J., Curajul de a fi tu însuţi, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2002

Salome, J., Singurătatea în doi nu e pentru noi, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2003