Category: Psihoterapie

Experiențele emoționale corective în cadrul psihoterapiei

On By emailioanaIn Consilierea/psihoterapia de grup, PsihoterapieLeave a comment

suport

Părinte către copil: Taci din gură când vorbesc eu, să nu-ți aud glasul, tu nu știi nimic, mă omori cu zile!

Copilul: simte teamă, furie, tristețe, nedreptate, dar nu spune nimic și se închide într-o carapace.

Peste ani: copilul devent tânăr are dificultăți de exprimare în fața persoanelor cu autoritate, nu poate să-și exprime punctul de vedere pentru că îi e teamă și crede că s-ar putea întâmpla ceva groaznic lui sau celuilalt, conform scenariului trăit în trecut. Deja prezentul lui este virusat de ceea ce s-a întâmplat în trecut.

Noi toți avem în trecutul nostru experiențe emoționale dificile, în care ne-am descurcat greu sau nu prea am făcut-o, gustul rămas după acestea fiind, de cele mai multe ori, o mixtură de furie, tristețe, dezamăgire, umilință, durere. Poate am fost respinși de colegii de joacă, poate am fost ridiculizați de colegii adolescenți, poate ne-am confruntat cu agresivitate fizică din partea persoanelor dragi, poate unii au abuzat de noi…și lista poate continua. O experiență de genul acesta lasă urme în sufletul nostru, mai ales dacă nu e singulară și nu am reușit s-o gestionăm adecvat. Ce înseamnă să gestionăm situațiile? Înseamnă a fi în contact cu trăirile noastre și a le exprima adecvat, mai înseamnă să știm ce și cum să comunicăm astfel încât să nu fim copleșiți emoțional și lezați în demnitatea noastră. Înseamnă să ne descurcăm cu tot ceea ce facem pentru ca imaginea despre noi și lume să nu sufere modificări intens negative.

O experiență emoțională negestionată adecvat influențează negativ capacitatea noastră de-a ne descurca în situații similare. Vom fi, cu alte cuvinte, mai puțin apți să reacționăm adecvat în situații care ne amintesc, prin ceva, de trecutul nostru.

Contrapartea acestor experiențe negative sunt experiențele emoționale corective, specifice contextului psihoterapeutic. Ele constau în experimentarea de către client, într-un mediu securizant, a unor situații emoționale pe care nu le-a putut gestiona în trecut.

Caracteristicile experiențelor emoționale corective, în context terapeutic, sunt:

– clientul exprimă un afect negativ puternic (de exemplu furie, durere) într-o situație care îi amintește de cea din trecut

– experiența exprimării este nouă pentru client (în trecut fiind blocată)

– grupul sau terapeutul sunt suportivi

– persoana testează realitatea: înțelege că exprimarea de sine nu este urmată de o catastrofă

– clientul înțelege ce l-a împiedicat în trecut să evite exprimarea afectivă și poate face separarea între ceea ce a fost și situațiile din prezent

– clientul devine mai liber în interacțiunea cu ceilalți și dobândește capacitatea să se exprime și în contexte emoționale asemănătoare celor din trecutul său

– clientul devine mai adecvat interpersonal.

Experiențele emoționale corective contribuie așadar la schimbarea personală pentru că infirmă credințele construite în trecut.

Rezistența inconștientă la maternitate/paternitate

On By emailioanaIn PsihoterapieLeave a comment

fertilitate interesesantAtunci când sunt probleme în conceperea unui copil este util să se realizeze și o analiză a arborelui genealogic de-a lungul a două, trei sau chiar patru generații.

Ne putem gîndi la o rezistență psihică inconștientă față de parentalitate dacă găsim în arborele genealogic al unei persoane:

  • mame-fete
  • copii ilegitimi
  • copii concepuți fără să fie doriți
  • copii născuți în urma unor violuri
  • copii nerecunoscuți sau chiar abandonați
  • existența secretelor legate de propria origine
  • mame care au murit în timpul perioadei de sarcină sau la un interval scurt după ce au conceput copilul
  • existența procesului de parentificare în propria existență. Parentificarea este un proces care îl conduce pe copil sau adolescent să-și asume responsabilități mult prea mari pentru vârsta și pentru nivelul lui de maturitate – el face eforturi pentru a asigura binele părinților și al fraților/surorilor. Odată ajuns adult, el va respinge rolul de părinte din mai multe motive mai mult sau mai puțin conștientizate: nevoia de a-și recupera și trăi propria copilărie, saturație fizică și psihică acumulată în jurul ideii de copil, percepție deformată asupra rolului de părinte.
  • familia de origine abuzivă
  • un sentiment de insecuritate asociat cu copilăria.

 Pentru a ne elibera de influențele evenimentelor din arborele genealogic este important mai întâi să le cunoaștem, apoi să le recunoaștem locul în sistemul familial pentru a ne putea separa pe noi, ca indivizi, de ceea ce nu ne aparține.

De ce repetăm experiențele emoționale traumatizante?

On By emailioanaIn PsihoterapieLeave a comment

 repetitieExperiențele traumatizante din relațiile cu proprii părinți tind să fie reconstruite în cadrul relaţiilor de cuplu. Dacă el a avut o mamă frustrantă emoțional, e posibil să-și aleagă o soție indisponibilă emoțional. Dacă ea s-a confruntat cu un tată abuziv, e mai probabil să-și aleagă parteneri de cuplu abuzivi fizic sau emoțional. E adevărat că alegerile parteneriale nu urmeză un algoritm atît de simplu, dar aspectele punctate mai sus vor fi totuși prezente.

Această reconstrucţie a situaţiei emoţionale din copilărie, are mai multe cauze:

  • Suntem atrași de familiar, chiar dacă acesta nu este foarte sănătos. O tânără îmi spunea odată: ”E normal să mă mai bat cu prietenul meu, asta am văzut în familia mea și nu cred că aș putea fi în relație cu cineva care nu a trăit experiențe asemănătoare”.
  • Creierul nostru automat înregistrează și clasifică toate datele care se petrec în jurul nostru. Fiind legat de supraviețuire, atașează această etichetă diverselor situații: benefic pentru supraviețuire (adică nu conduce la moarte). Copilul poate avea experiențe foarte neplăcute din punct de vedere emoțional în copilăria sa, dar totuși creierul său automat le introduce în folderul: supraviețuire. Și când vine momentul alegerii parteneriale, partenerii asemănători ofertei emoționale cu propriii părinți sunt benefici pentru supraviețuire, deci e în ordine să fie căutați și aleși.
  • Când avem parte în relația cu părinții de devalorizare, critică, răceală emoțională, agresivitate, este foarte firesc ca imaginea de sine să se structureze în consecință: va fi una negativă și devalorizantă. Devalorizarea personală conduce la acțiuni care vor avea în continuare ca efect deprecierea personală, căci noi tindem să căutăm constant în realitate persoane și acțiuni care să ne confirme ceea ce credem despre noi. Deci, alegerea unui partener care să se comporte asemănător părinților se înscrie firesc în această structură.
  • Nevoia de înțelegere a ceea ce s-a întâmplat în copilărie, nevoie de multe ori inconștientă, contribuie la căutarea ulterioară a altor experiențe asemănătoare.

Cum se poate ieși din cercul repetițiilor? Înțelegând ceea ce s-a întâmplat, acceptând trecutul și construindu-ne o imagine despre noi în acord cu ceea ce suntem în prezent, cu ceea ce facem, cu realizările noastre și nu cu ce s-a spus sau ceea ce ni s-a întâmplat în copilărie.

Cât de inconștienți suntem?

On By emailioanaIn PsihoterapieLeave a comment

Constient-Subconstient-Programarea-SuccesuluiPsihicul nostru funcționează la diferite niveluri: conștient, subconștient și inconștient. Când mă gândesc la o problemă și încerc să găsesc soluții, analizând diferite alternative, căutând plusuri și minusuri, atunci activitatea mea este dirijată de nivelul conștient. Când nu-mi amintesc o informație, încep să mă gândesc, să găsesc modalități de a accesa ceea ce mă interesează și, la un moment dat, acea informație apare în mintea mea. Ea era în subconștientul meu și eu am extras-o de acolo.  Există însă informații care sălășluiesc la un nivel mai profund al psihicului nostru – cel inconștient- și cu care putem intra în contact indirect: prin analiza visurilor, a actelor ratate, a creațiilor noastre artistice și chiar a comportamentelor noastre (mai ales a celor repetitive).

V-ați gândit vreodată cam cât din ceea ce facem în viețile noastre este determinat de planurile noastre conștiente și cât de scenariile inconștiente? Noi luăm multe decizii în fiecare zi, ne construim constant planuri de viitor, ne gândim asupra diverselor modalități de acțiune, deci procesăm conștient multe aspecte ale vieții noastre. Cel puțin așa pare, la o primă privire. În realitate, uneori, dincolo de gândurile conștiente, există programele inconștiente care ne dictează multe dintre acțiunile noastre. Să luăm cîteva exemple:

– el este un bărbat care apreciază libertatea și preferă relațiile pasagere, celor de lungă durată; decizia de a nu se implica profund în relațiile de cuplu pare una conștientă. E posibil însă ca ea să fie doar îmbrăcată conștient și dincolo de această aparentă conștiență să găsim o frică de femei, o dependență de mama, o lipsă a unui model pozitiv de masculinitate etc.

– ea este o femeie care nu vrea copii, căci vrea să evolueze profesional. Decizie motivată conștient. Inconștient e posibil să găsim lipsa unui model pozitiv de maternitate, traume în relația cu mama.

– de când s-au căsătorit, locuiesc împreună cu mama ei. Este de mare ajutor: spală, calcă, gătește, face curățenie. Și ei sunt foarte ocupați, deci e nevoie de mama. Dar, inconștient, cred că le este frică de intimitate și au nevoie de un tampon pentru a-și justifica comportamentele distante din cuplu.

– ei s-au despărțit. El o învinuiește pe ea de eșecul căsniciei. Și are motive conștiente: era rece, indisponibilă emoțional, critică… Putem însă să știm dacă nu cumva el are o atitudine inconștientă de rejecție a femeilor (rezultată din experiențele anterioare cu sexul feminin) care să fi ”ajutat” partenera lui să fie așa? De asemenea, în egală măsură, programul ei inconștient (de neîncredere în bărbați, de exemplu) poate fi o ancoră subtilă care să fi influențat comportamentul partenerului ei de cuplu.

Inconștientul nostru este o parte importantă din noi și ne determină multe aspecte ale vieții. Pentru a deveni mai conștienți de această parte din noi, ceea ce conduce implicit la o creștere a controlului conștient asupra propriei vieți, e nevoie mai întâi să recunoaștem existența acestei părți și apoi să găsim modalități de a o accesa.

O cale de a depăși dependența

On By emailioanaIn PsihoterapieLeave a comment

images catuse Dependenţă: relaţie foarte strânsă şi ambivalentă între două persoane sau între o persoană şi  o substanţă sau o activitate. În limbajul obişnuit are o conotaţie negativă, adică nu este ceva bun în totalitate. Aşa să fie oare? Da, cam aşa, căci în orice relaţie de dependenţă există avantaje şi dezavantaje. Uneori acestea sunt destul de evidente, alteori sunt mai sesizabile neajunsurile, iar alteori – mai rar, e adevărat – observăm doar frumosul. De exemplu, pentru dependenţa de drogurile ilegale, orice persoană sesizeză anumite dezavantaje:   efectul negativ al drogurilor asupra sănătăţii, familiei, finanţelor, jobului etc. Însă, pentru relaţiile unde avem dependenţă, a decanta  beneficiile de aspectele negative poate fi mai dificil.

Avantajele şi dezavantajele, plusurile şi minusurile sunt de fapt ceea ce culege o persoană dintr-o stare de dependenţă. Cu cât ele sunt mai în echilibru, cu atît senzaţia că eşti prins într-o capcană este mai puternică. Dacă balanţa se îndreaptă într-o direcţie sau alta, starea pe care o experimentezi este mai puţin sufocantă şi aceasta pentru că există, undeva acolo, o luminiţă de speranţă. Când dezavantajele sunt atât de consistente încât obturează aproape în totalitate beneficiile, este rost de o schimbare. Iar când beneficiile sunt puternice, suporţi mai uşor neajunsurile.

În psihoterapia specifică dependenţelor există tehnici speciale pentru a lucra cu balansul acesta dintre avantaje şi dezavantaje. Acestea se numesc strategii de abordare a ambivalenţei motivaţionale, căci acest amestec de bine şi rău creează în sufletul persoanei dependente o dublă motivaţie: pro şi contra schimbare. Ideea acestor tehnici este aceea de a-l  ajuta pe client să iasă din acest balans, luând o decizie, preferabilă fiind cea pro schimbare.

În acest paragraf ajung la ideea care m-a determinat să scriu acest articol. Există multe persoane sau, altfel spus, majoritatea persoanelor se schimbă greu. Fie că sunt sau nu într-o relaţie de dependenţă. Observăm oameni care se plâng ani de zile de nişte relaţii, situaţii, aspecte ale vieţii şi totuşi rămân în acelaşi loc, nefăcând nimic decât să sufere şi să se autocompătimească. Nu au voinţă, spun unii. Se complac în situaţie, spun alţii. Nu e chiar aşa rău cum se vaită, că, dacă ar fi, ar face ceva – se cârcoteşte. Eu cred că suferinţa exprimată este reală. Eu cred că, dacă  rămân în punctul respectiv, nu pot să facă mai mult. Cred că oamenii se schimbă şi greu şi într-o manieră foarte personală şi unică. Nimic nu poate fi forţat. Tehnicile de lucru cu ambivalenţa pot ajuta la conştientizarea situaţiei ca atare, dar nu pot forţa schimbarea. Ele dau un impuls schimbării dar nu o pot susţine. Şi atunci, ce putem face pentru cei care se confruntă cu dependenţa? Un singur lucru: să-i ajutăm să crească. Adică, să-i susţinem să se cunoască mai bine şi să-şi satisfacă nevoile ce stau la baza beneficiilor dependenţei, prin alte modalităţi. Mai sănătoase, adică fără costuri aferente. Dacă unei persoane îi este frică să iasă dintr-o relaţie dificilă de cuplu, probabil că primeşte ceva acolo ce îşi imaginează că nu mai poate obţine din altă parte. Dacă însă ar căpăta mai multă încredere în ea şi în resursele ei…, atunci ar putea rupe mai uşor acest lanţ al dependenţei.  Dacă, în plus, ar descoperi că aceeaşi nevoie poate fi satisfăcută şi altfel şi, foarte important, chiar ar acţiona în direcţia respectivă, ieşirea din dependenţă s-ar întrevede clar la orizont.