A cincea categorie a schemelor dezadaptative timpurii (şi ultima) este cea a hipervigilenţei şi inhibiţiei. Aceste persoane provin din familii în care munca, datoria, controlul, perfecţionismul sunt supravalorizate. Toate aspectele subsumate muncii şi datoriei sunt valorizate, iar relaxarea, distracţia, hobby-urile sunt minimalizate sau chiar depreciate. Copiii care cresc în astfel de familii devin inhibaţi, anxioşi, perfecţionişti, critici, pesimişti, veşnic tensionaţi. Convingerile pe care şi le formează privilegiază datoria, pe ”trebuie” şi resping libertatea de-a simţi şi de-a fi în multiple moduri.

Schemele acestui domeniu sunt:

1. Negativism/pesimism: convingerea că evenimentele negative sunt dominante în viaţă comparativ cu cele pozitive, precum şi sentimentul că nu avem control asupra primelor şi, prin urmare, este firească o anumită pasivitate.
2. Inhibiţie emoţională/autocontrol crescut: convingerea că autocontrolul este primordial în viaţă pentru a evita respingerea celorlalţi şi sentimentul de ruşine ca urmare a dezvăluirii de sine. Sunt inhibate în special exprimarea furiei, a emoţiilor pozitive, a comunicării propriilor sentimente. Persoanele sunt centrate pe raţional şi pe inhibarea emoţionalului.
3. Standarde nerealiste/exigenţe înalte: convingerea că lucrurile trebuie întotdeauna făcute perfect. Aceste persoane au interiorizat standarde înalte în majoritatea domeniilor vieţii, neîndeplinirea lor fiind asociată cu sentimente puternice de nemulţumire de sine.
4. Pedepsire: convingerea că oamenii ar trebui să facă totul perfect asociată cu o puternică intoleranţă la greşelile proprii şi ale celorlalţi. Din această categorie fac parte persoanele foarte critice care nu admit că oamenii nu au cum să fie perfecţi.

Toţi cei care îşi construiesc scheme specifice acestui domeniu sunt caracterizaţi de o crescută tensiune psihică, care le afectează sănătatea, eficienţa şi calitatea relaţiilor apropiate. Sunt oameni veşnic nemulţumiţi de ei înşişi şi de alţii, de viaţă în general. Sunt cei care nu pot să se bucure de viaţă, care nu-şi permit decât arareori să se relaxeze, să nu facă nimic, să se distreze, să existe doar.

Bibliografie:

Fontaine, O, Fontaine, Ph., Ghid clinic de terapie comportamentală şi cognitivă, Ed. Polirom, Iaşi, 2008