Cand am pus titlul acestui articol m-am gandit la modalitatea obisnuita de-a educa pe care o intalnim in scolile noastre. Orice educator (in sensul de cel care educa) stie ca fiecare copil, adolescent sau tanar are nevoie – pentru a fi educat – de-a fi motivat, adica facut sa-l intereseze ceea ce ar fi oportun sa invete. Modalitatile de a-l motiva pe elev sunt diferite si pot fi clasificate dupa mai multe criterii. Dupa tipul stimulilor utilizati, avem motivatie pozitiva si negativa.

Ce inseamna a-l motiva negativ pe elev? Un raspuns direct si, cum s-ar zice, “ pe sleau” ar fi: ”sa stie, domnule, de frica”. Sa stie prin urmare ca, daca nu invata, nu e atent la ore, daca nu-si face temele, e foarte posibil sa fie penalizat. In limbajul conditionarii operante spunem ca asociem raspunsurile nedorite in procesul educational cu stimuli negativi (nota proasta, critici, pedeapsa corporala uneori –si, din pacate , as spune eu). Sper ca nu supar pe nimeni cand afirm ca, in invatamantul nostru actual, predomina acest tip de motivare. Oare de ce? Care este logica acestui fapt sau… ilogica lui? Logica ar fi ca, stiintific vorbind, motivarea negativa are efect benefic doar pentru scurt timp. Si atunci, daca efectele nu persista, procedura este repetata fara a se sti ca nu va aparea nici o ameliorare a interesului elevului, ci dimpotriva. De aceea profesorii, invatatorii critica aproape tot timpul, ameninta cu notele proaste zi de zi, ora de ora (cand afirm aceasta iau in calcul majoritatea educatorilor; printre ei exista si exceptii). Iar elevii, avand deja in sange critica au devenit imuni la ea dar, in acelasi timp, nu pot trai fara a fi dojeniti. Pentru ca respira critica, o inghit inca de la gradinita. Iar, cand nu apare, se pare ca lucrurile nu sunt in firea lor si nu stiu cum sa se comporte firesc intr-un cadru scolar – de obicei sunt foarte dezinhibati pentru ca multi nu au incorporat normele normale de convietuire intr-un cadru institutionalizat (nu au facut aceasta pentru ca “de ce sa invat cum sa ma comport daca intalnesc la tot pasul indreptare de buna purtare?”). Nu spun ca elevii nostri nu prea stiu cum sa se comporte ci doar ca, cei mai multi, nu pun in aplicare conduitele adecvate decat in prezenta unor stimuli negativi.

Vorbeam mai inainte de “ilogica” aplicarii continue a stimulilor negativi. Ilogica? Da, pentru ca uneori educatorii isi descarca tensiunile cotidiene pe obiectul muncii, adica pe elevi. Viata e destul de grea, e stesanta, e tensionata. Bani nu sunt iar un profesor sau invatator e nevoit sa munceasca din greu ( pentru ca din greu se munceste in invatamant) pe mai putin de 1 milion pe luna (suma e valabila pentru anul 1999). Cand iti calculezi fiecare banut, cand nu stii cum vei supravietui pana la urmatorul salariu, e cam dificil sa fii “fresh” la urmatoarea intalnire, a doua zi dimineata. De obicei esti nervos si plin ochi de energie negativa. Care isi cere cursul firesc al descarcarii. Si aceasta e o realitate. De luat in seama atunci cand vorbim de motivatie negativa.

Ce inseamna a-l motiva pozitiv pe elev? Un elev e motivat pozitiv atunci cand raspunsurile dezirabile pentru educatia sa sunt asociate cu stimuli pozitivi (note bune, laude, premii). Motivarea pozitiva este intalnita si ea frecvent in scoli dar parca intr-o masura mai restransa decat cea negativa. De obicei punem accentul pe pedepsele care vor surveni “ daca nu… , daca nu…, “ in defavoarea bonusurilor care s-ar putea obtine ”daca da…, daca da…,”.

Am vorbit de motivatie in termeni de “pozitiva” si “negativa” si tinand cont de cel care aplica stimulii, adica educatorul. Sa ne indreptam atentia acum asupra unui elev interesat de o anumita disciplina de invatamant, de exemplu. Elevul motivat e cel care se indreapta cu placere spre ceva anume, care nu se multumeste sa primeasca de-a gata anumite informatii ci care cauta, pe care nu trebuie sa-l conditionezi din exterior – pozitiv sau negative – caci el este deja orientat. Oare cum se obtine aceasta stare? In nici un caz prin stimuli negativi. Motivatia negativa sau de frica il face pe elev sa vrea sa se indeparteze cat mai repede de scoala, de educatie, caci acestea ii dau fiori neplacuti. E foarte putin probabil ca entuziasmul si interesul, curiozitatea sa fie trezite prin frica. Raman doar stimulii pozitivi – laude, premii, incurajari, etc. Si nu doar in varianta Skinner: raspuns necesar – stimul placut ci intr-o maniera continua si profund omeneasca: “Ai gresit, continua, caci vei reusi. Ai reusit, continua, e doar un pas.”.

Poate ca unii dintre dumneavoastra veti spune ca nu e treaba mea sa fac teoria educatiei, ca psiholog scolar. Imi permit sa va contrazic. Un proces atat de prezent in viata oamenilor cum este cel educational lasa amprente puternice asupra psihicului. Acestea pot fi, in termenii deja foarte utilizati aici, pozitive sau negative. Iar un psiholog scolar isi doreste din tot sufletul ca ele sa nu fie negative pentru ca profesia unui psiholog scolar e de-a avea grija de sufletele, adica de psihicul celor care ii calca pragul cabinetului sau.

Deci, haideti ca noi, educatorii, sa ne amintim mai des sa le zambim, sa le vorbim cald si placut, sa-i laudam, sa-i incurajam pe cei care intra in custodia noastra. Si poate ca si viata noastra va fi mai insorita in pofida conditiilor materiale nu foarte bune.