Copiii autiști – funcționare și psihoterapie

autismFuncționarea copiilor cu autism este încă în sfera necunoscutelor. Știm să diagnosticăm un copil cu tulburare din spectrul autist, cu precizie mai mare sau mai mică, conform simptomatologiei acceptate la nivel mondial:

  • deterioarare calitativă în dezvoltarea relațiilor sociale
  • întârziere la nivelul limbajului și activității imaginative
  • repertoriu restrâns de activități și interese. Etiologia acestor tulburări (din acest spectru) este însă discutabilă, invocându-se aspecte care țin de mediu (traume la naștere, în mediul intrauterin), de genetică (anumite vulnerabilități genetice), dar și de interacțiunea dintre sugar și persoanele care îl îngrijesc. De asemenea, nu cunoaștem cu precizie care este funcționarea acestor copii, dincolo de comportamentele observabile.

În ”Carapacea autistă”, scrisă de Frances Tustin (psihoterapeut de copii, care a lucrat o perioadă îndelungată și cu această tulburare) sunt descrise, din perspectiva autoarei, mecanismele psihice (cu corelatul lor biologic), ce stau la baza acestor simptome.

În dezvoltarea psihică normală, senzațiile vizuale, auditive, tactile, kinestezice, contribuie la constituirea imaginilor perceptive (în virtutea cărora obiectele sunt percepute ca niște întreguri, separate de propriul corp), dar și a conceptelor (prin asocierea dintre obiecte și etichetele verbale).

În dezvoltarea autistă, avem o hipersensibilitate senzorială, cu predominanța senzațiilor tactil-kinestezice. Această hiperexcitabilitate inhibă funcționarea celorlalte tipuri de senzații, astfel încât copiii cu această tulburare au o interacțiune predominant unidirecțională cu realitatea, interacțiune insuficientă pentru formarea percepțiilor obiectelor ca întreg și a conceptelor. Ei sunt îmbăiați, înconjurați și, în final, înconjurați ca într-o carapace protectoare de senzațiile tactile.

Pentru acești copii, realitatea, așa cum au trăit-o, a părut insuportabilă, din varii motive: fie datorită unor caracteristici biologice și psihologice, fie datorită unor particularități ale mediului. În scopul adaptării la această realitate și-au construit un înveliș protector care îi izolează de mediu. Îi liniștește, îi izolează, dar îi și împiedică să se dezvolte cognitiv și emoțional armonios.

Pentru Frances Tustin, copiii cu această tulburare pot fi tratați și printr-o abordare psihoterapeutică, nu clasicul deja analiza comportamentală aplicată – ABA (Applied Behavioral Analysis). Legat de reacțiile celorlalți la această viziune, ea spune foarte sugestiv: ”Am descoperit că, în unele cercuri, a vorbi despre originea predominant psihogenă a unor tulburări de autism și a sugera că unii copii autiști pot fi ajutați să ajungă la un nivel de dezvoltare normală printr-o psihoterapie adecvată, este ca și cum ai flutura o pânză roșie în fața unui taur” (Frances Tustin , 2013, p. 88). Totuși, autoarea a lucrat cu copii autiști, într-o manieră psihoterapeutică și a obținut chiar rezultate. Pornind de la experiența ei de 20 de ani în câmpul psihoterapeutic al tulburărilor autiste, stipulează câteva principii ale unei astfel de terapii, pe care am să vi le prezint în continuare:

  • e nevoie de un psihoterapeut echilibrat, care să poată empatiza cu stările autiste (și cu frica de a părăsi aceste stări), dar care să rămână în realitate;
  • terapeutul trebuie să fie ”hrănitor”și să-i pese dacă copilul alege să trăiască sau moară (din punct de vedere psihic); el trebuie să se adreseze copilului ca și cum acesta ar fi ales să fie în realitate;
  • abordarea acestor copii trebuie să fie foarte fermă, dar și respectuoasă și înțelegătoare;
  • starea psihică a terapeutului este foarte importantă, acesta trebuie să se simtă foarte confortabil cu el însuși și în spațiul în care lucrează;
  • terapeutul trebuie să fie în contact deplin cu copilul, să-i ofere o grijă și o atenție depline;
  • cadrul terapeutic trebuie să fie simplu și ordonat;
  • terapeutul e nevoie să aibă mintea limpede, să valorizeze simțul comun și să aibă un comportament disciplinat și consecvent;
  • terapeutul trebuie să învețe să empatizeze cu copiii, dar rămânând totuși o persoană obiectivă și separată;
  • în terapie copiii au nevoie să fie încurajați să folosească obiectele prin prisma funcției lor realiste comune, nu în modalitatea personală, dominată de senzații (pe scaun se stă, mingea se lovește cu piciorul sau cu mâna, cu creionul se desenează etc).

Acestea sunt principii ale cadrului terapeutic, conținutul exact al psihoterapiei fiind, în cazul acestei autoare, unul psihanalitic.

Am scris acest articol în speranța că și la noi vor fi specialiști care se vor încumeta să abordeze și altfel (nu numai ABA) copiii cu tulburări din spectrul autist.

Bibliografie:

Frances Tustin , Carapacea protectoare. Funcționarea autistă la copii și adulți, Editura Trei, București, 2013

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s