Cum interferă memoria emoţională cu adaptarea noastră?


soare tristExperienţele emoţionale puternice se întipăresc foarte bine în memoria noastră. Atât de bine încât cineva care a traversat un eveniment traumatic va tinde să retrăiască într-o formă sau alta experienţa respectivă în contact cu situaţii asemănătoare. De asemenea, va încerca să evite ceea ce ar putea să conducă la evenimente similare.

Această caracteristică, de-a păstra în memorie ceea ce ne-a impactat emoţional a contat destul de mult pentru supravieţuirea speciei noastre. Importanţa ei pentru evoluţia noastră filogenetică este aşadar incontestabilă. Însă, în planul vieţii individuale, o prea bună memorare aduce cu sine trecutul în prezent cu scopul evitării a ceea ce a fost dureros în trecut. Rezultatul este însă o adaptare mai puţin adecvată circumstanţelor, deci mai puţin bună.

Ştim cu toţi că, în copilărie, ne construim tot felul de scheme de raportare la diverse situaţii, scheme ce se nasc în interacţiunile noastre cotidiene. Când situaţiile ne ating profund emoţional şi schemele ce iau naştere au un grad mai mare de rigiditate. Iar tocmai această rigiditate ne va face ca, în anumite situaţii, care ne amintesc de cele originale, să nu putem avea un răspuns corelat mai ales cu circumstanţele prezentului.

Pentru a depăşi rigiditatea mecanismelor învăţate în trecut, în procesul psihoterapeutic este abordată situaţia iniţială astfel încât trăirile, gândurile, amintirea evenimentului în totalitate să se circumscrie acelui eveniment trecut, pentru ca fragmente din acesta să nu se mai reproducă automat în alte situaţii. Prin urmare, pentru ca informaţiile din memoria emoţională să nu interfere cu adaptarea noastră e nevoie ca ceea ce ne-a impactat emoţional să fie astfel prelucrat şi integrat încât efectul asupra prezentului să nu fie unul negativ.

Rezistența inconștientă la maternitate/paternitate


fertilitate interesesantAtunci când sunt probleme în conceperea unui copil este util să se realizeze și o analiză a arborelui genealogic de-a lungul a două, trei sau chiar patru generații.

Ne putem gîndi la o rezistență psihică inconștientă față de parentalitate dacă găsim în arborele genealogic al unei persoane:

  • mame-fete
  • copii ilegitimi
  • copii concepuți fără să fie doriți
  • copii născuți în urma unor violuri
  • copii nerecunoscuți sau chiar abandonați
  • existența secretelor legate de propria origine
  • mame care au murit în timpul perioadei de sarcină sau la un interval scurt după ce au conceput copilul
  • existența procesului de parentificare în propria existență. Parentificarea este un proces care îl conduce pe copil sau adolescent să-și asume responsabilități mult prea mari pentru vârsta și pentru nivelul lui de maturitate – el face eforturi pentru a asigura binele părinților și al fraților/surorilor. Odată ajuns adult, el va respinge rolul de părinte din mai multe motive mai mult sau mai puțin conștientizate: nevoia de a-și recupera și trăi propria copilărie, saturație fizică și psihică acumulată în jurul ideii de copil, percepție deformată asupra rolului de părinte.
  • familia de origine abuzivă
  • un sentiment de insecuritate asociat cu copilăria.

 Pentru a ne elibera de influențele evenimentelor din arborele genealogic este important mai întâi să le cunoaștem, apoi să le recunoaștem locul în sistemul familial pentru a ne putea separa pe noi, ca indivizi, de ceea ce nu ne aparține.

De ce repetăm experiențele emoționale traumatizante?


 repetitieExperiențele traumatizante din relațiile cu proprii părinți tind să fie reconstruite în cadrul relaţiilor de cuplu. Dacă el a avut o mamă frustrantă emoțional, e posibil să-și aleagă o soție indisponibilă emoțional. Dacă ea s-a confruntat cu un tată abuziv, e mai probabil să-și aleagă parteneri de cuplu abuzivi fizic sau emoțional. E adevărat că alegerile parteneriale nu urmeză un algoritm atît de simplu, dar aspectele punctate mai sus vor fi totuși prezente.

Această reconstrucţie a situaţiei emoţionale din copilărie, are mai multe cauze:

  • Suntem atrași de familiar, chiar dacă acesta nu este foarte sănătos. O tânără îmi spunea odată: ”E normal să mă mai bat cu prietenul meu, asta am văzut în familia mea și nu cred că aș putea fi în relație cu cineva care nu a trăit experiențe asemănătoare”.
  • Creierul nostru automat înregistrează și clasifică toate datele care se petrec în jurul nostru. Fiind legat de supraviețuire, atașează această etichetă diverselor situații: benefic pentru supraviețuire (adică nu conduce la moarte). Copilul poate avea experiențe foarte neplăcute din punct de vedere emoțional în copilăria sa, dar totuși creierul său automat le introduce în folderul: supraviețuire. Și când vine momentul alegerii parteneriale, partenerii asemănători ofertei emoționale cu propriii părinți sunt benefici pentru supraviețuire, deci e în ordine să fie căutați și aleși.
  • Când avem parte în relația cu părinții de devalorizare, critică, răceală emoțională, agresivitate, este foarte firesc ca imaginea de sine să se structureze în consecință: va fi una negativă și devalorizantă. Devalorizarea personală conduce la acțiuni care vor avea în continuare ca efect deprecierea personală, căci noi tindem să căutăm constant în realitate persoane și acțiuni care să ne confirme ceea ce credem despre noi. Deci, alegerea unui partener care să se comporte asemănător părinților se înscrie firesc în această structură.
  • Nevoia de înțelegere a ceea ce s-a întâmplat în copilărie, nevoie de multe ori inconștientă, contribuie la căutarea ulterioară a altor experiențe asemănătoare.

Cum se poate ieși din cercul repetițiilor? Înțelegând ceea ce s-a întâmplat, acceptând trecutul și construindu-ne o imagine despre noi în acord cu ceea ce suntem în prezent, cu ceea ce facem, cu realizările noastre și nu cu ce s-a spus sau ceea ce ni s-a întâmplat în copilărie.