Tehnici specifice activităţilor de consiliere, psihoterapie şi coaching. Tehnica scaunului gol şi a metapoziţiilor


scaunul golTehnica scaunului gol – este o tehnica gestaltistă (gestaltismu: şcoală ce aparţine psihoterapiei umaniste) de conştientizare afectivă şi relaţională şi reprezintă un suport fie pentru a experimenta dialogul cu diverse persoane din viaţă, fie pentru a pune în legătură părţile eului aflate în conflict. A fost creată de Perls şi o variantă a ei (top dog-under dog) constituie modalitatea prin care sunt puse “faţă în faţă” imaginea de sine reală cu imaginea de sine ideală.

Presupune, într-o primă instanţă, imaginarea celuilalt sau a părţii personale cu care se discută, stând pe un scaun gol. Se începe apoi dialogul cu interlocutorul imaginat. Când persoana simte că vrea un răspuns de la celălalt sau că doreşte să audă şi punctul de vedere al acestuia ea se mută pe scaunul gol jucând rolul celeilalte persoane sau părţii eului imaginate iniţial. În tot timpul acestei tehnici se face o trecere între cele două scaune (cu corespondentul lor de rol) dintre care unul întotdeauna va fi gol şi ”umplut” cu ajutorul imaginaţiei. Exerciţiul se finalizează când cele două părţi sau cele două persoane experimentate ajung la un acord, la un punct de vedere pe care îl acceptă ambele.

Deşi poate părea ridicol, ciudat sau un joc pentru cei care nu au avut contact anterior cu astfel de tehnici, ea surprinde ceea ce purtăm în noi legat de toate persoanele cu care interacţionăm şi de toate părţile pe care le conţinem. Este o tehnică care ne ajută să ne clarificăm poziţia noastră, dar şi a celorlalţi importanţi pentru noi pentru că ne ”obligă”, prin accesarea succesivă a diverse roluri, să empatizăm, să ne punem mai clar şi circumscris atât în pielea noastră, cât şi a altor persoane.

Această tehnică este folosită frecvent în diversele forme de consiliere, psihoterapie sau în coaching pentru că permite accesarea imaginativă a celuilalt: eşti pus practic în locul altuia pentru a privi viaţa prin ochii acestuia. Este o tehnică care permite decentrarea, înţelegerea celuilalt, creşterea empatiei şi toleranţei interpersonale.

Pentru a vedea cum funcţionează această tehnică ne putem imagina o situaţie problematică şi, ”luând locul” fiecărei persoane implicate în această situaţie o putem prezenta din perspectiva fiecăreia.

Tehnica metapoziţiilor – este derivată din tehnica scaunului gol şi constă în experimentarea succesivă a rolurilor altor persoane, mai întâi a celei cu care o persoană se află în conflict, apoi a aceleia care e martoră la discuţia celor două şi o evaluează, apoi rolul celei de-a treia care a văzut cum a fost evaluată discuţia de către martor, şi aşa mai departe. Experimentarea din perspective “cât mai distanţate” a conflictului permite creşterea gradului de evaluare obiectivă a acestuia şi implicit, creează premisa unei abordări mai realiste a acestuia în viaţa reală. De exemplu, o persoană poate fi implicată într-un conflict cu o alta. Pentru a o ajuta pe aceasta să evalueze decizia pe care trebuie să o ia în gestionarea acestui conflict, ea poate juca rolul tuturor celorlalţi actori implicaţi în conflict, dar şi a altora care ar fi doar observatori şi ar avea de la foarte puţină tangenţă cu disputa până la nici una.

 Bibliografie
Stancu, Ioana, Mic tratat de consiliere psihologică şi şcolară, Ed. Sper, Bucureşti, 2005
Advertisements

Tehnicile psihodramatice în educație


teatruTehnicile psihodramatice sunt derivate atît din psihodrama clasică moreniană, cât și din spațiul dramaterapiei și valorifică potențialul de evaluare, remediere, prevenire, dar și de creștere și dezvoltare psihologică inerent jocului de rol.

Tehnicile psihodramatice stimulează exprimarea prin acțiune a diferitelor problematici cu care o persoană se confruntă. Multe din tehnicile psihodramatice au fost integrate în diverse forme de consiliere și psihoterapie, dar și în alte domenii de activitate, educația fiind unul dintre acestea.

Prin intermediul tehnicilor psihodramatice noi avem acces la ceea ce Moreno denumea cu termenul de ”plusrealitate”. Aceasta reprezintă o dimensiune invizibilă a realității care nu este întrutotul trăită sau exprimată. Este o realitate subsumată realității deja existente, una latentă, încă neconștientizată și exprimată.

Dintre tehnicile psihodramatice care pot fi utilizate în context educațional enumerăm jocul de rol propriu zis, inversiunea de rol, dublul, oglinda, concretizarea, solilocviul, atomul social precum și două tehnici gestaltiste, dar cu origine psihodramatică: tehnica scaunului gol și metapozițiile.

1. Jocul de rol: persoana își joacă propriul rol. Prin jocul de rol se stimulează autocunoașterea, putem învăţa modalităţi de relaţionare adecvată şi eficientă și chiar putem produce modificări în sfera personalităţii prin mecanismul armonizării imaginii de sine cu sfera comportamentală.

Jocul de rol îl implică pe individ în totalitate, acesta participând cu tot ceea ce este din punct de vedere psihic: cogniție, afectivitate și motivație, voliție, trăsături de personalitate, conștient, subconștient și chiar inconștient. Jucând un anumit rol, persoana poate afla mai multe despre sine, dar și despre alții, se poate înțelege mai profund pe sine, dar și pe ceilalți. Prin joc de rol putem conștientiza resuresele și limitele personale și putem învăța strategii de relaționare mai eficiente.

 În viaţa cotidiană orice rol realizat în realitate poate fi reprezentat mental, însă nu orice rol reprezentat poate fi adecvat concretizat în acţiune. Prin jocul de rol, în psihodramă, individul trece de la acțiune la reprezentare și invers, adaptându-și rolurile sale la propria personalitate şi la cerinţele realităţii.

2. Inversiunea de rol: protagonistul își asumă rolul unui alt personaj (persoană reală sau personaj fantastic, parte a personalității, persoană care trăiește sau care nu mai este etc.) și exprimă ideile, trăirile afective ale personajului respectiv, în timp ce o altă persoană joacă rolul său. Această tehnică permite decentrarea individului și accesul la noi perspective.

Tehnica scaunului gol este o tehnica gestaltistă ce presupune dialogul cu diverse persoane sau dialogul între diverse părți ale eului prin intermediul unui scaun gol. Aici, spre deosebire de inversiunea psihodramatică, persoana joacă succesiv toate rolurile specifice unei situații. Ea a fost creată de F. Perls şi o variantă a ei (top dog-under dog) constituie modalitatea prin care sunt puse “faţă în faţă” imaginea de sine reală cu imaginea de sine ideală.

Tehnica metapozițiilor este derivată din tehnica scaunului gol şi constă în experimentarea succesivă a rolurilor altor persoane, mai întâi a celei cu care o persoană se află în conflict, apoi a aceleia care e martoră la discuţia celor două şi o evaluează, apoi rolul celei de-a treia care a văzut cum a fost evaluată discuţia de către martor, şi aşa mai departe. Experimentarea din perspective “cât mai distanţate” a conflictului permite creşterea gradului de evaluare obiectivă a acestuia şi implicit, creează premisa unei abordări mai realiste a acestuia în viaţa reală.

3. Dublul este o tehnică prin intermediul căreia o persoană devine vocea interioară a protagonistului și, folosindu-și intuiția și empatia,  exprimă (dubleaza) ceea ce nu reușește acesta sa exteriorizeze. Este utilizată pentru a ajuta protagonistul să depașească un blocaj sau să își exprime adevăratele sentimente, gânduri, emoții.

4. Oglinda: tehnică în care propriul rol este jucat de către o altă persoană, iar aceasta urmărește scena.

5. Solilocviul: persoana pune în cuvinte ce gândește și simte într-un anumit moment. Este o tehnică ce facilitează conștientizarea și exprimarea gândurilor și trăirilor.

6. Concretizarea face vizibile conținuturi interioare ale protagonistului (gânduri, imagini mentale, emoții, vulnerabilități, resurse etc.) prin intermediul Eu-rilor auxiliare (alte persoane).

7. Atomul social: sunt reprezentate concret, spațial, relațiile cu alte persoane – familia (atom familial), colegii de la serviciu (atom profesional), de școală (atom școlar) etc. Reprezintă o modalitate de clarificare a relațiilor, sentimentelor, conflictelor, distanței emoționale.

În context educațional tehnicile psihodramatice pot fi utilizate în cadrul orelor de dirigenție, orele de consiliere, cercurilor de actorie, serbărilor școlare.

Sunt mai multe tipuri de exerciții care se bazează pe joc de rol care pot fi utilizate în context educațional:

  • Improvizație dramatică pornind de la anumite roluri (fixate) pentru fiecare copil
  • Improvizație dramatică în care copiii joacă mai multe roluri, succesiv
  • Joc de rol pentru dezvoltarea abilității de a gestiona conflicte
  • Tehnica scaunului gol, pentru accesarea altor perspective în diverse situații conflictuale
  • Scenarii imaginative pentru dezvoltarea abilităților de-a gestiona diverse situații (exemplu: a fi parte a unui peisaj care trece din diverse transformări; a te salva dintr-o situație dramatică etc.)
  • Improvizație dramatică cu personaje agreate sau dezagreate de copii.

Bibliografie:

Moreno, J., L., Scrieri fundamentale. Despre psihodramă, metoda de grup și spontaneitate, Ed. Trei, București, 2009
Stancu, Ioana, Mic tratat de consiliere psihologică şi şcolară, Ed. Sper, Bucureşti, 2005