Despre eu, tu, noi


”Mi-e dor de tine” înseamnă de fapt ”mi-e dor de noi”. Căci nu mi-e dor de tine, ci de ceea ce simt în relaţie cu tine, de ceea ce se naşte din ceea ce punem noi în relaţia noastră, de rezultatul aspectelor conştiente şi inconştiente care se întâlnesc atunci când eu şi cu tine suntem în contact.

Dacă nu mi-e dor de tine, ci  mai degrabă mi-e dor de mine în relaţie cu tine, adică mi-e dor de noi, atunci şi reversul medaliei, anume ”nu te mai suport”/”nu te mai vreau” înseamnă de fapt nu mă mai suport/nu mă mai vreau în raport cu tine sau nu ne mai suport/nu ne mai vreau, pe noi doi, atunci când ne întâlnim.

Când mi-e dor de tine anticipez plăcerea întâlnirii cu tine şi, dacă acel tine este disponibil, atunci nu există nici un rost psihic pentru care să doresc să modific această realitate.

”Nu te mai suport”/”nu te mai vreau” anticipează o neplăcere şi ne conduc spre a dori sau chiar a face ceva în direcţia reducerii acestei neplăceri, atunci când nu alegem să părăsim relaţia. Ce putem modifica pentru a reduce neplăcerea întâlnirii cu un celălalt? Cred că putem modifica doar ceea ce aşezăm noi în relaţie, anume să punem mai puţin din ceea ce face rău relaţiei şi mai mult din ceea ce-i face bine. Aspecte psihice, conţinuturi proprii, ale noastre, pe care suntem conştienţi că le avem şi de a căror funcţionare în cadrul relaţiei am luat cunoştinţă. Dar nu putem să controlăm contribuţia celuilalt, putem doar s-o influenţăm. Schimbând ceva la felul nostru de-a fi în relaţie cu celălalt şi acesta va accesa alte aspecte proprii cu care să contribuie la mersul relaţiei. Însă e bine să fim conştienţi că vor exista aspecte ale celuilalt, pe care le aşează în relaţie, care nu se vor lăsa controlate, ajustate, influenţate. Numai celălalt poate ”umbla” la ele, dacă poate şi doreşte acest lucru.

Advertisement

Diferenţa dintre cum te înţelege un prieten şi cum te înţelege un psihoterapeut


cerc coloratUn prieten, când te înţelege, îţi dă dreptate. El poate spune ceva de genul: ”Da, ai dreptate să gândeşti aşa…” sau ”Şi eu în locul tău aş fi gândit, simţit, făcut la fel!”.

Un psihoterapeut îţi înţelege starea şi ţi-o validează prin acceptare. El nu pactează cu tine pe nici o dimensiune, ci pe toate pe care le manifeşti. El nu-ţi dă dreptate, căci o ai deja. Acceptă fiecare stare iar, prin acceptare, aspectul respectiv îţi găseşte firesc locul în structura psihică individuală. Orice aspect care este acceptat, iar nu judecat prin acordarea/neacordarea de dreptate permite şi altor aspecte să intre în câmpul conştiinţei individuale.

Prietenul te validează pe anumite dimensiuni, cele cu care e de acord, cu care rezonează, similare cu ale lui. Psihoterapeutul îţi acceptă în totalitate experienţa, cu toate dimensiunile ei. El nu pactează în mod special cu nici un aspect particular al experienţei, ci în totalitate cu tot ceea ce trăieşti, cât de contradictoriu ar fi.

Prietenul este susţinător, dar şi blocant pentru aspectele cu care nu rezonează, nu le simte, nu le acceptă, nu le valorizează. Psihoterapeutul este susţinător şi eliberator.

Oricât de conţinător ar fi un prieten, el nu poate şi nici nu trebuie să fie un psihoterapeut. La fel, oricât de eliberator ar fi un psihoterapeut el nu trebuie să înlocuiască prietenii. Fiecare cu rolul lui.

Când creşte o relaţie


cropped-image-2-maini.jpg Când fiecare partener are grijă de capătul său de relaţie:

  • Spunând ceea ce-şi doreşte şi ceea ce aşteaptă de la celălalt
  • Fiind deschis să dăruiască, să ceară, să primească şi să refuze
  • Exprimându-şi clar limitele
  • Comunicând şi străduindu-se să-l înţeleagă cât mai exact pe celălalt
  • Asumându-şi nevoile, dorinţele şi satisfacerea acestora,

Atunci vom avea două persoane separate, autonome, mature care pot să dezvolte împreună o relaţie frumoasă.