De multe ori, persoanele care nu au tangenţă cu psihologia se adresează psihologului cu apelativul ”doctor”. Când cineva mi se adresează astfel, specific că eu nu sunt doctoriţă, ci psiholog. Unii înţeleg, alţii doar se fac că înţeleg diferenţa, există şi persoane care dau din cap în semn de ”nu e mare diferenţă!”sau chiar afirmă ”tot aia e!”. Acesta e motivul pentru care simt nevoia să clarific aceşti termeni.

Psihologul:

• Este absolvent al unei Facultăţi de Psihologie.
• Toţi absolvenţii de Psihologie au titulatura de ”psihologi”.
• Se poate specializa în Psihoterapie, devenind psihoterapeut.
• Poate absolvi şi studii doctorale, devenind ”doctor în psihologie”, dar, chiar şi aşa, la noi în ţara nu se obişnuieşte să se spună cuiva ”doctor” pentru că are doctoratul într-un domeniu, ci pentru că este medic. Astfel, inginerul doctor este ”dl. inginer”, arhitectul doctor este ”dl. arhitect”, psihologul doctor este ”dl. psiholog”.
• Poate lucra în diverse domenii.

Psihoterapeutul:

• Este persoana care are o specializare postuniversitară într-un anumit tip de psihoterapie; formarea se realizează prin intermediul unei Şcoli de Consiliere şi Psihoterapie recunoscute de către Colegiul Psihologilor din România, iar acreditarea o face acest for conform unei metodologii specifice.
• Formarea iniţială pentru cei care aspiră la certificarea de ”psihoterapeut” este fie cea de psiholog, pedagog, asistent social sau chiar medic (şi sper că nu am uitat vreo specializare!).
• Persoanele care sunt privilegiate din start pentru specializarea de psihoterapeut sunt cele care au o diplomă de licenţă în Psihologie, pentru că facultăţile cu acest profil conţin în planul de învăţământ discipline care sunt absolut necesare pentru formarea şi acreditarea de ”psihoterapeut”, celelalte, cu formarea iniţială în alte domenii, trebuind să suplinească aceste informaţii prin cursuri suplimentare, acreditate şi ele, de asemenea.
• Cei mai mulţi psihoterapeuţi sunt psihologi, ca formare universitară.
• Serviciile psihoterapeutice sunt solicitate pentru probleme existenţiale, interpersonale, emoţionale, ca suport pentru traversarea unor crize sau depăşirea unor traume, pentru a gestiona tulburări psihice, somatice şi psihosomatice.
• Psihoterapia se adresează în egală măsură persoanelor normale din punct de vedere psihic şi celor cu tulburări psihice (nevrotice, psihotice, psihopate).
• Psihoterapeutul nu prescrie medicamente, din postura acestui rol.
• Psihoterapeuţii care sunt şi medici pot prescrie medicamente pentru simptomele şi tulburările psihice, dar fac aceasta din postura de medic.
• Psihoterapeuţii psihologi nu prescriu niciodată medicamente.
• Psihoterapeutul poate avea unul din următoarele trepte de specializare: practicant sub supervizare, practicant autonom, specialist, principal.
• Intervenţia psihoterapeutică este una comunicaţională, majoritatea metodelor având ca suport comunicarea.

Medicul (oare de ce i s-o spune ”doctor?”; recunosc că nu ştiu!)

• Este absolvent al unei Facultăţi de Medicină.
• Poate avea diverse specializări.
• Poate deveni psihoterapeut, dacă alege să se specializeze în această ramură; de obicei medicii psihiatri aleg să se formeze şi acrediteze ca psihoterapeuţi pentru a îmbina abordarea medicală şi cea psihoterapeutică în tratamentul diverselor persoane cu afecţiuni psihice.