Lucrul terapeutic cu schema deficienţă/ruşine


mar cu defecteSchema psihică deficienţă/ruşine, o structură ce constă într-un ansamblu de convingeri şi amintirile aferente acestora, aparţine domeniului izolare/separare, conform teoriei schemelor cognitive a lui J. Young şi ia naştere prin nesatisfacerea sau satisfacerea inadecvată a nevoii de ataşament securizant în copilărie.

Convingerea centrală a acestei scheme, anume aceea: ”Sunt o persoană nevaloroasă” îl conduce pe cel care o conţine la a se simţi fără valoare sau cu o valoare foarte mică.

Printre cauzele ce stau la baza formării acestei scheme vom regăsi frecvent critici exacerate, jigniri, respingeri şi invalidări emoţionale, precum şi etichetări care să facă referire la lipsa de valoare, toate suportate de persoana care conţine schema, în relaţie cu una sau alta dintre persoanele semnificative din perioada sa de creştere şi dezvoltare.

Cei care au această schemă pot să dezvolte una sau mai multe dintre următoarele caracteristici:

  • se consideră şi se simt fără valoare, cu defecte, inferiori sau imposibil de iubit; partea pe care o simt ca fiind defectă ar putea să fie de natură fizică sau psihică sau să cuprindă aspecte din ambele;
  • simt mereu umilinţă atunci când e vorba de personalitatea lor;
  • se tem ca, într-un context relaţional mai apropiat, ceea ce sunt să nu fie descoperit şi apoi să fie respinşi şi de aceea menţin o distanţă emoţională confortabilă în relaţiile pe care le dezvoltă;
  • mecanismele de coping utilizate pentru a nu intra în contact permanent cu ruşinea aferentă schemei sunt:
    1. capitularea: în lupta cu convingerile pare că au capitulat, se simt constant fără valoare şi, în relaţii, aleg parteneri critici care să-i umilească şi respingă;
    2. evitarea: persoana evită intimitatea prea strânsă tocmai pentru a nu fi descoperită şi respinsă;
    3. supracompensarea: persoana neagă conştient ceea ce simte inconştient, vrea să pară perfectă şi îi critică constant pe ceilalţi.
  • în relaţii, joacă constant dinamica agresor-victimă;
  • pot abuza de diverse substanţe sau pot dezvolta tulburărri de alimentaţie, pentru a evita contactul cu sinele lor pe care îl simt defect.

Scopuri terapeutice atunci când se lucrează cu clienţii cu această schemă:

  • creşterea stimei de sine;
  • înlocuirea mecanismelor de coping de evitare, capitulare sau supracompensare cu comportamente mai constructive: toleranţă faţă de sine şi faţă de alţii, deschidere intra- şi interpersonală.

Strategii terapeutice utilizate cu aceşti clienţi:

  1. bazate pe relaţia terapeutică:
  • relaţia terapeutică este un element fundamental al intervenţiei; este foarte important ca terapeutul să ofere validare emoţională şi suport consistente;
  1. bazate pe aria cognitivă:
  • clienţii culeg informaţii realiste care pot infirma convingerea centrală, aceea că nu au deloc valoare
  • clienţii analizează informaţii care susţin ideea că au valoare în diverse domenii de viaţă;
  • clienţii învaţă să mute accentul pe trăsăturile dezirabile ale personalităţii lor şi să reconsidere cognitiv ceea ce consideră a fi defect;
  • clienţii creează asociaţii logice între sentimentul de ruşine şi aspectele pe care le consideră defectuoase şi atitudinile exagerat de critice ale persoanelor semnificative din trecutul lor;
  1. bazate pe aria experienţială:
  • clienţii retrăiesc în context terapeutic situaţiile dificile timpurii în care au fost criticaţi, jigniţi şi respinşi, cu scopul atât a exprimării furiei trăite, cât şi al confruntării figurii parentale;
  • partea adultă din clienţi este susţinută de terapeut să se manifeste suportiv şi validant faţă de partea rănită în experienţele dificile timpurii;
  1. bazate pe aria comportamentală:
  • clienţii sunt susţinuţi să intre în relaţii cu persoane suportive mai degrabă decât cu persoane critice;
  • clienţii evitanţi sunt susţinuţi să-şi dezvolte abilităţile sociale;
  • clienţii învaţă să recunoască reacţiile adecvate faţă de critică (acceptarea sau respingerea verbală), de cele inadecvate (atac, învercare de dovedire cu orice preţ a falsităţii criticii) şi să implementeze în comportament reacţiile adecvate;
  • clienţii sunt susţinuţi să se deschidă mai mult în relaţiile lor importante;
  • clienţii supracompensatori sunt susţinuţi să fie mai puţin critici cu ceilalţi.

Chiar dacă sunt realizate aceste intervenţii, schema cognitivă deficienţă/ruşine este una persistentă care se atenuează cu greu, chiar şi context terapeutic.

Bibliografie:
Fontaine, O, Fontaine, Ph., Ghid clinic de terapie comportamentală şi cognitivă, Ed. Polirom, Iaşi, 2008
Yalom, Irvin, Darul psihoterapiei, Ed. Veilant, Bucureşti, 2002
Young, E. Jeffrey, Klosko, S. Janet, Weishaar, E. Marjorie, Terapia centrată pe scheme cognitive

 

Lucrul terapeutic cu schema cognitiva deprivare emoţională


3.3Schemele cognitive sunt tipare generalizate de gândire şi simţire ce conţin convingeri referitoare la sine şi la relaţiile cu ceilalţi, precum şi amintirile aferente lor (senzaţii, idei, emoţii). Ele se structurează în copilărie sau mai târziu şi influenţează constant comportamentul, inclusiv în perioada adultă. Sunt structuri psihice care reflectă climatul emoţional şi modul cum a fost tratat individul în perioadele timpurii ale vieţii sale.

Schemele cognitive pot fi împărţite în dezadaptative şi adaptative. Primele (din care face parte şi schema deprivare emoţională) apar ca rezultat al raportării negative la nevoile emoţionale ale copilului (frustrare, traumatizare, îndeplinire în exces) sau al identificării selective cu persoane semnificative din copilărie.

Convingerea centrală a acestei scheme: în relaţii, e foarte probabil să nu-ţi fie satisfăcute nevoile emoţionale.

Descrierea persoanelor cu această schemă:

  • relaţional, fie evită relaţiile intime, fie intră în relaţii – de obicei cu persoane indisponibile emoţional – şi au un comportament insistent şi nerealist prin care cer satisfacerea nevoilor;
  • experimentează constant sentimentul existenţial de a fi neînţelese, neiubite şi oarecum singure pe lume;
  • nu ştiu să ceară într-o manieră adecvată satisfacerea nevoilor;
  • pot să ofere mult sprijin şi suport emoţional celorlalţi, ca modalitate compensatorie faţă de deficitul emoţional experimentat în copilărie.

Scopuri terapeutice pentru terapia cu clienţii care au această schemă:

  • clienţii să-ţi conştientizeze şi să-şi accepte propriile nevoi emoţionale;
  • clienţii să înveţe să ceară asertiv îndeplinirea nevoilor;
  • clienţii să înveţe să identifice potenţialii parteneri disponibili emoţional.

Intervenţia terapeutică bazată pe relaţia terapeutică:

  • relaţia terapeutică este un element central al terapiei;
  • terapeutul trebuie să creeze un mediu suportiv, conţinător, empatic în care clienţii să se simtă ascultaţi, validaţi, înţeleşi.

Intervenţia terapeutică bazată pe aria cognitivă:

  • clienţii sunt susţinuţi să identifice argumente cognitive prin care să combată ideea că ceilalţi oameni nu sunt dispuşi să le satisfacă nevoile emoţionale.

Intervenţia terapeutică bazată pe aria experienţială:

  • clienţii retrăiesc experienţele deprivante emoţional în context terapeutic cu scopul consolării părţii de copil deprivat şi confruntării figurii autoritare deprivante afectiv;
  • susţinerea părţii de copil singuratic şi deprivat a clientului de către partea de adult a acestuia.

Intervenţia terapeutică bazată pe aria comportamentală:

Clienţii sunt susţinuţi să realizeze următoarele obiective comportamentale:

  • identificarea propriilor nevoi;
  • exersarea abilităţii de a cere satisfacerea nevoilor emoţionale;
  • identificarea partenerilor disponibili/indisponibili emoţional;
  • încurajarea intrării în relaţie cu parteneri disponibili emoţional.
Bibliografie:
Fontaine, O, Fontaine, Ph., Ghid clinic de terapie comportamentală şi cognitivă, Ed. Polirom, Iaşi, 2008
Yalom, Irvin, Darul psihoterapiei, Ed. Veilant, Bucureşti, 2002
Young, E. Jeffrey, Klosko, S. Janet, Weishaar, E. Marjorie, Terapia centrată pe scheme cognitive

 

Cum abordăm terapeutic persoanele care au convingeri disfuncţionale din sfera abandonului


4.4Persoanele cu convingeri disfuncţionale din sfera abandonului (adică cele care conţin schema abandon, conform J. Young) cred că oamenii apropiaţi, mai devreme sau mai târziu, le vor abandona – fie le vor părăsi, fie vor pleca, fie se vor îmbolnăvi şi vor muri. Aceste credinţe conduc la o stare emoţională tensionată în relaţii, la vigilenţă faţă de orice semnal care ar putea fi corelat cu abandonul şi la dezvoltarea unor strategii diverse de control pentru a preîntâmpina sau împiedica abandonul. De asemenea, conform tendinţei fireşti de armonie între aspectele psihice şi realitate, aceste persoane vor alege ca parteneri de relaţie pe aceia care au o mai mare probabilitate de a fi imprevizibili, instabili, indisponibili şi predispuşi spre a abandona. Există şi persoane din această categorie care, pentru a nu se confrunta cu abandonul, evită total relaţiile apropiate.

În procesul terapeutic scopul principal, atunci când lucrăm cu convingeri din sfera abandonului, este să-i ajutăm pe clienţii care le conţin să aibă o perspectivă mai realistă asupra stabilităţii relaţiilor. Aceasta presupune scăderea anxietăţii relaţionale, precum şi diminuarea comportamentelor de control din relaţii. Strategiile terapeutice utilizate sunt din 4 arii distincte:

  • relaţia terapeutică
  • aria cognitivă
  • aria experienţială
  • aria comportamentală.

Relaţia terapeutică stabilită cu clienţii ce au această schemă este factorul central al demersului terapeutic, principala resursă vindecătoare. Dacă în procesul terapeutic clienţii reuşesc să stabilească o relaţie de încredere şi stabilitate, aceasta va contrabalansa relaţiile anterioare instabile ce au stat la baza formării convingerilor lor disfuncţionale. În timp, acest tipar de relaţie stabilă va putea fi generalizat şi transferat şi asupra altor relaţii din realitate.

Strategiile terapeutice din sfera cognitivă presupun schimbarea percepţiei clientului asupra relaţiilor, percepţie conform căreia persoanele apropiate, mai devreme sau mai târziu, îl vor părăsi. Pentru a realiza această modificare perceptivă sunt utile discuţiile asupra aşteptărilor nerealiste relaţionale, asupra comportamentelor normale dintr-o relaţie, precum şi a comportamentelor disfuncţionale de manipulare, agăţare şi control din relaţii.

Strategiile cognitive sunt necesare pentru că ideile din componenţa convingerii pot fi abordate prin argumente logice, realiste, dar ele nu sunt suficiente pentru modificarea schemelor pentru că, dacă nu acţionăm asupra aspectelor emoţionale, schimbarea, de fapt, nu se produce.

Strategiile experienţiale sunt cele care permit accesarea nucleului emoţional al convingerii de abandon. Prin intermediul imageriei dirijate sau prin tehnica scaunului gol, noi putem să reproducem experienţele de abandon timpurii care au structurat aceste convingeri. Scopul reproducerii acestor evenimente este multiplu:

  • validarea emoţională şi a nevoilor copilului abandonat
  • consolarea copilului de către terapeut sau de către partea sănătoasă de adult a clientului
  • dezvoltarea unui adult sănătos al clientului care să fie capabil să apere, să protejeze partea de copil vulnerabil din interiorul său.

Prin aceste experienţe terapeutice de grijă şi suport faţă de copilul interior abandonat, se reduce tensiunea emoţională a evenimentelor traumatice şi se oferă posibilitatea stabilirii unei noi semnificaţii – mai sănătoase – asupra relaţiilor cu ceilalţi.

Strategiile comportamentale urmăresc modificarea tiparelor de alegere a partenerilor şi a celor de fiinţare în relaţii. Astfel se urmăreşte modificarea conştientă a comportamentelor exagerate de furie, control, manipulare, gelozie, precum şi a acelora de alegere a unor parteneri instabili sau indisponibili.

Toate aceste strategii, utilizate adecvat în procesul terapeutic, conduc la o slăbire a forţei convingerilor de abandon, astfel schema activându-se mai rar şi cu o intensitate mai scăzută.

Bibliografie:
Young, E. Jeffrey, Klosko, S. Janet, Weishaar E. Marjorie, Terapia centrată pe scheme cogntive, ASCR, Cluj-Napoca, 2015

Scheme dezadaptative precoce. Domeniul separare şi respingere


separare si respingere in copilariePsihanaliştii postulează că experienţele din copilărie sunt foarte importante pentru structurarea personalităţii, dar şi pentru etiologia tulburărilor psihice. În analiza tranzacţională scenariul de viaţă se consideră că se formează în mica copilărie. Pentru terapeuţii nondirectivi convingerile fundamentale, ce fac parte din structura eului, au originea în experienţele timpurii ale persoanei. J. Young (2003), un psihoterapeut cognitivist de această dată, acordă aceeaşi valoare timpuriului în dezvoltarea personalităţii. El introduce termenul de scheme dezadaptative precoce, definite ca un cumul de convingeri bazale, puternic înrădăcinate, despre sine şi relaţiile cu ceilalţi, ce au originea în copilărie şi continuă să se dezvolte ulterior pe parcursul vieţii. Ele se originează în experienţele negative din copilărie şi, mai ales, în interpretarea pe care copilul o atribuie acestora. Frustrările nevoilor emoţionale ale copilului coroborate cu o teren personal predispozant conduc la închegarea unor convingeri care se vor dovedi dezadaptative pe parcursul vieţii. Acestea au un anumit grad de rigiditate şi generează stres emoţional pentru că împiedică exprimarea autentică de sine, acceptarea personală şi bunele relaţii cu ceilalţi. Deşi structurate în copilărie, ele sunt activate constant în diverse circumstanţe de viaţă, persoana comportându-se în prezent prin prisma unor semnificaţii extrase în trecut despre sine. E ca şi cum ar rămâne prizonieră într-un univers al copilăriei şi experienţelor frustrante de atunci. Activarea constantă a schemelor precoce antrenează mecanisme de a gestiona lucrurile, neadaptate prezentului, care, pe de o parte, au efecte defavorabile asupra adaptării iar, pe de altă parte, întăresc imaginea distorsionată despre sine şi lume.

J. Young identifică 3 mari categorii de scheme precoce, fiecare categorie având subsumate mai multe tipuri specifice de convingeri.

Prima categorie este cea a separării şi respingerii şi se construieşte în familiile care nu reuşesc să satisfacă nevoile de acceptare, respect şi siguranţă ale copiilor. Persoanele care experimentează frustrări la acest nivel vor avea mai târziu dificultăţi în a realiza legături strânse şi satisfăcătoare cu ceilalţi.

Schemele domeniului separare şi respingere sunt următoarele:

  1. Deprivare sau carenţă emoţională: persoana îşi construieşte convingerea că ceilalţi nu vor putea să-i acorde dragostea, protecţia şi înţelegerea de care are nevoie.
  2. Abandon / Instabilitate: persoana are sentimentul că cei apropiaţi vor sfârşi prin a o abandona.
  3. Neîncredere / Abuz: persoana are convingerea că, într-un final, ceilalţi vor profita de ea, îi vor face rău intenţionat, o vor răni, minţi, abuza.
  4. Izolare socială / Înstrăinare: persoana are convingerea că este diferită de ceilalţi şi că nu poate face parte dintr-un grup.
  5. Imperfecţiune / Ruşine: persoana are sentimentul că este fără valoare şi, prin urmare, de neiubit. În prezenţa celorlalţi, sentimentul de ruşine este foarte puternic.

În concluzie, persoanele care au experimentat sentimente de respingere, neacceptare, lipsă de respect pentru ceea ce sunt ele în esenţa fiinţei lor vor dezvolta una sau mai multe dintre convingerile enumerate anterior, cu efecte dezadaptative mai ales pe latura relaţională a vieţilor proprii.

Bibliografie:
Fontaine, O, Fontaine, Ph., Ghid clinic de terapie comportamentală şi cognitivă, Ed. Polirom, Iaşi, 2008
Jeffrey E. Young, Janet S. Klosko, Marjorie E. Weishaar, Schema Therapy: A Practitioner’s Guide, Editor Guilford Press, 2003