O modalitate simplă de a reduce anxietatea în general şi cea din atacurile de panică, în special, este focalizarea duală a atenţiei sau conştiinţei. Adică, pe de o parte, să fim atenţi la simptomele anxietăţii şi, pe de altă parte, la caracteristicile realităţii.

E important ca acela care experimentează o creştere a anxietăţii să-şi spună în gând sau tare, dacă condiţiile permit: ”Simt cum îmi bate inima, am transpirat, mi-e frică, sunt foarte speriat şi, în realitate, nu se întâmplă nimic ameninţător (de exemplu, oamenii cumpără lucruri, pe un raft din faţa mea sunt lactate, doamna din faţă priveşte un produs, un copil vrea o ciocolată etc.)”. Între cele două realităţi conştientizate, realitatea sinelui ce trăieşte anxietate şi realitatea externă neameninţătoare, trebuie aşezat neapărat cuvântul ”şi”. Niciodată ”dar”. În acest fel ambele realităţi sunt recunoscute ca valide.

Această tehnică conduce la scăderea anxietăţii probabil chiar prin însăşi acceptarea ambelor realităţi trăite. De asemenea, putem spune că se produce o conectare a anxietăţii cu o parte ”liniştită” şi acest aspect ar putea produce şi el o diminuare a tensiunii resimţite.

Opusul acestei tehnici (şi ceea ce fac majoritatea oamenilor în atacurile de panică) este a spune: ”Sunt speriat dar nu e nimic ameninţător”. Verbalizând asta, se neagă prima afirmaţie, căci se subînţelege: n-ar trebui să fiu speriat, căci nu am nici un motiv. În această situaţie, starea neacceptată va creşte în intensitate tocmai pentru a fi recunoscută, iar anxietatea şi atacul de panică se vor amplifica.

Exersând tehnica focalizării duale, ea poate deveni un fel de automatism care să conducă la reducerea considerabilă a anxietăţii, generale sau din atacurile de panică.

 Bibliografie

Rothschild, Babette, Corpul îşi aminteşte, Ed. Herald, Bucureşti, 2013