Lauda care foloseşte şi cea care nu foloseşte


laudaLaudele şi criticile sunt modalităţile principale educative utilizate de părinţi şi profesori. Ideea e că, de multe ori, ele se vor educative dar, prin felul în care sunt formulate şi utilizate, se transformă doar în modalităţi de control.

Lauda, modalitate de control?! Da, lăudând într-o anumită manieră, generalizant şi excesiv, acest instrument ajunge să-l facă într-un fel dependent pe copil, care începe să se conformeze prescripţiilor pentru a primi încurajările obişnuite. Educaţia nu trebuie să aibă însă ca scop dezvoltarea conformismului, ci crearea unor personalităţi armonioase, dotate cu o serie de cunoştinţe şi abilităţi, care să fie capabile să se adapteze optim diverselor medii pe care le traversează.

Lauda nu e rea în sine. Dimpotrivă, dintre laudă şi critică, e preferabilă prima. Însă, ca o laudă să folosească într-adevăr copilului e necesar să fie formulată prin centrare pe rezultatele acestuia, pe modalităţile utilizate pentru a le atinge precum şi pe efortul investit. Prin urmare, lauda constructivă e de fapt un feed-back, unul pozitiv şi cu elemente de oglindire nuanţată pentru copil. Exemple de astfel de laude sunt: ”Bravo! Ai rezolvat exerciţiul în timpul stabilit şi ai descoperit şi o modalitate mai scurtă de a găsi soluţia la subpunctul x”, sau : ”Felicitări! Ai scris corect şi frumos”, sau: ”E de apreciat efortul pe care l-ai depus pentru a realiza proiectul la geografie. Sunt mândru de tine!” etc.

Fiecare dintre laudele anterioare arată nivelul rezultatelor obţinute, surprinde nuanţe ale sarcinii realizate şi, de asemenea, copilul este felicitat pentru acestea.

Lauda care nu foloseşte e nediferenţiatoare în privinţa sarcinii şi rezultatelor obţinute şi generalizată la nivelul personalităţii copilului, ca de exemplu: ”Eşti un copil minunat!” sau ”Eşti un copil foarte cuminte!” etc. Astfel de laude ating într-adevăr egoul copilului, care se simte flatat, dar, undeva în profunzimile lui, orice copil sau om expus la o laudă de genul acesta simte o uşoară disonanţă datorată caracterului generalizant al laudei – de la un fapt concret se fac afirmaţii generale, despre personalitate. Orice copil ştie în sinea lui că nu este întotdeauna ascultător sau inteligent sau minunat! Sau, dacă nu ştie, e periculos să-i construim noi asemenea scheme care, chiar dacă sunt pozitive, tot restrictive sunt!

Câţi dintre părinţi sau profesori laudă corect?! Vă propun, dacă faceţi parte din una dintre cele două categorii (sau din amândouă), să fiţi atent la modalitatea în care lăudaţi şi să meditaţi la utilitatea a ceea ce spuneţi. Nu ar fi rău să vorbiţi şi cu copilul, întrebându-l dacă şi cum îi foloseşte lauda dvs. Şi, dacă vă veţi trezi în situaţia de a vrea să vă schimbaţi modalitatea de încurajare, vă propun să vă creşteţi treptat şi cu răbdare conştienţa şi prezenţa, pentru a putea implementa un stil mai util de a lăuda. Baftă!

Advertisement

Haideți să fim niște oglinzi corecte pentru copiii noștri!


ochi

Cum ar putea părinții să-și ajute copiii să aibă niște imagini corecte despre ei înșiși?

Răspuns: Oglindindu-i corect.

Adică:

  • Dacă copilul face ceva demn de laudă, recomandat este să-l lăudăm, accentuând realizarea și efortul depus pentru aceasta.
  • A  face generalizări despre personalitatea copilului pornind de la fapte concrete,  bune sau rele, reprezintă o modaliate de a-i reflecta deformat imaginea, căci exagerăm. Cineva care strică o jucărie poate foarte bine să nu fie prost, iar cineva care spune o vorbă urâtă poate să nu fie rău.
  •  Etichetele despre propria persoană este cel mai bine să fie atașate de către copil și el poate să facă asta dacă reflectăm corect realitatea lui.  Dacă un copil rezolvă bine o problemă, putem să-i spunem: Bravo, te-ai străduit și ai rezolvat bine această problemă! Sunt mândru de tine!  Și el va înțelege că este un copil valoros, căci părinții lui sunt mândri de el. Dacă îi spunem însă: Ești extraordinar, un băiat super deștept, el s-ar putea să-și amintească momentele cînd nu a fost așa, pe de o parte și, pe de altă parte, să-i fie teamă să nu dezamăgească așteptările mari care derivă din aceste etichete.
  • Cînd copiii greșesc, critica pe care le-a adresăm nu-i ajută prea mult, nici la rezolvarea problemei, nici la construirea unei imagini de sine corecte. Mai bine i-am ajuta să rezolve problema și ar înțelege, realist vorbind, că toți greșim, că toți putem fi iertați și că, de foarte multe ori, cele mai multe probleme au soluții.