Când copilul se scapă pe el (vorbim de urină), deşi ar trebui să se reţină, discutăm de enurezis funcţional (se numeşte ”funcţional”, în sensul că nu derivă dintr-o tulburare organică, ci este doar un aspect care ţine de funcţionarea sistemului urinar).

În termeni mai ştiinţifici, enurezisul presupune emisia repetată şi involuntară de urină de către copil, fie noaptea (mai frecvent), fie ziua.

Termenul de enurezis funcţional este indicat atunci când sunt îndeplinite mai multe condiţii:

• este exclusă cauzalitatea organică: diabetul, epilepsia, infecţiile urinare etc.;
• scăparea de urină nu este un eveniment izolat, ci se realizează un timp mai îndelungat;
• copilul are o vârstă mai mare de 5 ani (când controlul sfincterian este de aşteptat);
• copilul face pe el de cel puţin 2 ori pe lună, dacă are vârsta între 5 şi 6 ani;
• copilul face pe el de cel puţin o dată pe lună, dacă are mai mult de 6 ani.

Enurezisul este de mai multe tipuri:

• primar: când nu a fost precedat de o perioadă de continenţă de cel puţin un an;
• secundar: când a fost precedat de o perioadă de continenţă de cel puţin un an;
• nocturn: emisia se petrece în timpul somnului nocturn;
• ziua: emisia are loc în stare de veghe, ziua.

Tulburarea este mai frecvantă la băieţi, iar evoluţia este, în majoritatea cazurilor, favorabilă, cei mai mulţi copii de acest gen devenind continenţi la adolescenţă (doar pentru 1% tulburarea se continuă şi la vârsta adultă).

Dintre factori predispozanţi pentru enurezis, enumerăm:

• o musculatură insuficient dezvoltată a vezicii urinare;
• somnul foarte profund al copilului care, din această cauză, nu poate simţi că vezica s-a umplut;
• obiceiul de-a bea multe lichide înainte de somn;
• antrenarea târzie a controlului sfincterian;
• spitalizare între 2 şi 4 ani;
• schimbări: de locuinţă, de şcoală, începutul grădiniţei sau al şcolii, naşterea unui frate;
• conflicte în familie.

Eliminând cauzalitatea organică (anumite boli, întârzierile de dezvoltare a musculaturii implicate în continenţa urinară) şi comportamentul favorizant (consumul exagerat de lichide înainte de somn), vom rămâne cu cauzele psihice ale acestei tulburări. Când copilul se confruntă cu un stres foarte puternic, pentru care nu este suficient de pregătit, el poate face faţă situaţiei regresând din punct de vedere psihic, dar şi fizic, la o vârstă mai mică decît cea reală, pentru a beneficia de siguranţa asociată acesteia. De asemenea, această tulburare poate reprezenta un semnal de alarmă al copilului pentru părinţii săi, un semnal care să-i atenţioneze că ceva îl supără, îl deranjează profund. Ea mai poate apărea şi când copilul se confruntă succesiv cu situaţii constrângătoare urmate de unele foarte relaxante, ca atunci când se realizează trecerea dintr-un mediu rigid într-unul foarte lejer. Dincolo de generalizări însă, fiecare copil cu această tulburare are propriul său mesaj de comunicat anturajului şi, de aceea, este importamt să decodificăm mesajul ascuns în spatele simptomatologiei. Pentru a putea ajuta copilul să gestioneze mai adecvat problemele cu care se confruntă şi pe care a ales, inconştient, să le simbolizeze în acest fel.

Bibliografie:

American Psychiatric Association (2003) –Manualul de diagnostic şi statisticã a tulburãrilor mintale,ed a patra revizuitã, DSM IV TR 2000, Ed. Asociaţia Psihiatrilor Liberi din România.