Lauda care foloseşte şi cea care nu foloseşte


laudaLaudele şi criticile sunt modalităţile principale educative utilizate de părinţi şi profesori. Ideea e că, de multe ori, ele se vor educative dar, prin felul în care sunt formulate şi utilizate, se transformă doar în modalităţi de control.

Lauda, modalitate de control?! Da, lăudând într-o anumită manieră, generalizant şi excesiv, acest instrument ajunge să-l facă într-un fel dependent pe copil, care începe să se conformeze prescripţiilor pentru a primi încurajările obişnuite. Educaţia nu trebuie să aibă însă ca scop dezvoltarea conformismului, ci crearea unor personalităţi armonioase, dotate cu o serie de cunoştinţe şi abilităţi, care să fie capabile să se adapteze optim diverselor medii pe care le traversează.

Lauda nu e rea în sine. Dimpotrivă, dintre laudă şi critică, e preferabilă prima. Însă, ca o laudă să folosească într-adevăr copilului e necesar să fie formulată prin centrare pe rezultatele acestuia, pe modalităţile utilizate pentru a le atinge precum şi pe efortul investit. Prin urmare, lauda constructivă e de fapt un feed-back, unul pozitiv şi cu elemente de oglindire nuanţată pentru copil. Exemple de astfel de laude sunt: ”Bravo! Ai rezolvat exerciţiul în timpul stabilit şi ai descoperit şi o modalitate mai scurtă de a găsi soluţia la subpunctul x”, sau : ”Felicitări! Ai scris corect şi frumos”, sau: ”E de apreciat efortul pe care l-ai depus pentru a realiza proiectul la geografie. Sunt mândru de tine!” etc.

Fiecare dintre laudele anterioare arată nivelul rezultatelor obţinute, surprinde nuanţe ale sarcinii realizate şi, de asemenea, copilul este felicitat pentru acestea.

Lauda care nu foloseşte e nediferenţiatoare în privinţa sarcinii şi rezultatelor obţinute şi generalizată la nivelul personalităţii copilului, ca de exemplu: ”Eşti un copil minunat!” sau ”Eşti un copil foarte cuminte!” etc. Astfel de laude ating într-adevăr egoul copilului, care se simte flatat, dar, undeva în profunzimile lui, orice copil sau om expus la o laudă de genul acesta simte o uşoară disonanţă datorată caracterului generalizant al laudei – de la un fapt concret se fac afirmaţii generale, despre personalitate. Orice copil ştie în sinea lui că nu este întotdeauna ascultător sau inteligent sau minunat! Sau, dacă nu ştie, e periculos să-i construim noi asemenea scheme care, chiar dacă sunt pozitive, tot restrictive sunt!

Câţi dintre părinţi sau profesori laudă corect?! Vă propun, dacă faceţi parte din una dintre cele două categorii (sau din amândouă), să fiţi atent la modalitatea în care lăudaţi şi să meditaţi la utilitatea a ceea ce spuneţi. Nu ar fi rău să vorbiţi şi cu copilul, întrebându-l dacă şi cum îi foloseşte lauda dvs. Şi, dacă vă veţi trezi în situaţia de a vrea să vă schimbaţi modalitatea de încurajare, vă propun să vă creşteţi treptat şi cu răbdare conştienţa şi prezenţa, pentru a putea implementa un stil mai util de a lăuda. Baftă!

Structurarea valorilor


structurarea valorilorTot timpul cât trăim valorile noastre sunt într-un proces continuu de dezvoltare şi schimbare. Unele valori se structurează încă din copilărie, sub impactul relaţionării cu persoanele semnificative, căci acestea oferă atât modele de conduită, cât şi atitudinale şi valorice.

Principalele mecanisme prin care sunt preluate valorile în perioadele timpurii sunt aceleaşi ca şi în cazul dezvoltării atitudinilor şi trăsăturilor de caracter:

  • imitaţia
  • identificarea cu o anumită persoană semnificativă
  • contraidentificarea (refuzul modelului şi dezvoltarea unor valori opuse acestuia).

Prin aceste modalităţi valorile sunt preluate necritic, fără a medita la esenţa şi utilitatea lor, acceptul sau refuzul valoric fiind, în situaţiile respective, doar rezultatul unor relaţii bune (pozitive) sau negative, cu principalele persoane de ataşament.

În timpul adolescenţei se produce o primă decantare valorică, în sensul în care tânărul începe să se gândească la sine, la cum ar vrea să-şi trăiască viaţa, la ce e valoros şi ce nu în existenţă. Pe măsură ce se avansează în vârstă, pot avea loc periodic reevaluări valorice, ce corelează de obicei cu evenimente importante, perioade stresante sau de criză personală, diverse traume care obligă individul să se întrebe dacă reperele valorice formate mai sunt sau nu de actualitate.

Valorile pe care le preluăm de la alţii sunt definitorii mai degrabă pentru aceştia, pe când valorile rezultate din reflecţie personală sunt în consonanţă cu ceea ce suntem, cu modul de-a gândi, simţi, de-a ne raporta la realitate.

În finalul acestui miniarticol vă propun, acelora dintre dvs. care simt nevoia să vadă ce se întâmplă cu valorile personale, o scurtă aplicaţie.

Aplicaţie:

  • Scrieţi 3 valori personale (din oricare domeniu doriţi) foarte importante pentru dvs.
  • Descrieţi apoi, în minte sau pe o foaie de hârtie, conţinutul acestora. De exemplu, la valoarea ”autenticitate”, cineva ar putea scrie ceva de genul: apreciez oamenii autentici. Mă simt bine când comportamentul meu reflectă gândurile şi emoţiile pe care le am. Vreau să pot trăi cât mai autentic, adică să-mi asum deciziile, să fiu activ, să-mi construiesc o viaţă în acord cu ceea ce sunt, nu să mă las la ”voia sorţii” sau a celorlalţi.
  • Reflectaţi apoi la conţinutul valorilor personale, identificând aspectele preluate de-a gata (introectate) şi pe cele asupra cărora aţi reflectat de-a lungul vieţii. Dacă simţiţi că o anumită valoare sau felul cum simţiţi anumite aspecte ale unei valori nu vă reprezintă, reformulaţi-le pentru a vi se potrivi mai bine.