Cazul despre care va voi povesti aici nu este unul dintre cele mai dificile intalnite in scoala in care lucrez. L-am ales pentru ca am vrut sa prezint ceva ce apartine in totalitate sferei normalului. Pentru ca problemele pe care le ridica cei mai multi dintre elevii unei scoli sunt dificultatile unor copii normali din punct de vedere psihic. Cele care se incadreaza in sfera psihopatologiei exista dar nu sunt majoritare.

Este eleva in clasa a VIII-a si are 14 ani. Locuieste impreuna cu mama, care nu a fost niciodata casatorita. Pe tatal sau nu-l cunoaste. Acesta nu contribuie cu nimic la intretinerea fetei si nici macar nu-l intereseaza existenta acesteia. Venitul realizat de mamă le permite celor doua sa aiba o existenta mai mult decat modesta. Eleva are o sora casatorita in strainatate care le mai ajuta, din cand in cand, financiar. Este sanatoasa fizic, dar a avut in trecut o problema mai dificila la un picior. Relatiile cu mama le descrie ca fiind bune. Pe langa relatia buna cu mama are o prietena “de suflet” in scoala si un grup de prieteni in cartierul sau. Este o persoana sociabila, dornica de prieteni si cu interese comune cu ale celor de varsta ei. Are rezultate medii la invatatura.

 Aceasta eleva a fost printre primii din scoala care au venit in cabinetul meu. Problemele pe care le punea in discutie, de fiecare data, erau de ordin decizional: “Ce sa fac in situatia X?”. Chiar aceasta dificultate de-a lua decizii, corelata cu situatia ei familiala, ne permite sa facem o interpretare despre structura de personalitate a elevei, stiut fiind faptul ca un studiu de caz inglobeaza fapte obiective si interpretari. Interpretarile, in virtutea naturii lor, nu au cum sa fie total obiective. Insa e o cerinta stiintifica sa incercam sa le facem sa fie cat mai obiective. Asa ca va voi spune mai multe despre rezultatele obtinute de ea la diversele chestionare aplicate in prima sedinta de consiliere cand s-a realizat anamneza acestui caz, lasand mai tarziu interpretarile care nu au cum sa lipseasca. Din testul copacului si cel al fetei reiese ca este normala, usor anxioasa, dependenta de parerile celorlalti, submisiva si cu o imagine de sine destul de nefavorabila. Nu are incredere in sine. Are complexe de inferioritate atat fizice, cat si psihice, adica se simte urata si proasta. Din discutia avuta cu ea in prima sedinta a reiesit ca cei din clasa ei nu o agreeaza prea tare, ci dimpotriva o depreciaza constant: “isi bat joc de mine, spune ea “.

Felul in care ceilalti se raporteaza la noi are legatura cu mai multi factori. O sa discut aici doar pe cel cu cea mai mare importanta pentru eleva in cauza si anume imaginea pe care ceilalti si-o fac despre noi care depinde, intr-o mare masura, de felul cum ne comportam. Si fiecare dintre noi incearca sa fie in armonie cu sine, adica cu imaginea pe care o are despre sine (nu intereseaza acum ce se intampla atunci cand apare disonanta). Prin urmare, eleva in cauza, depreciindu-se constant, nu facea decat “sa transmita” celorlalti modalitatea de raportare la ea. Era ca si cand ar fi spus: “Nu sunt inteligentă şi nici deşteaptă, deci tratati-ma ca atare!”.

In consiliere se poate vorbi de problema cu care clientul vine la cabinet, care poate fi adevarata problema a acestuia sau ea poate sa mascheze altele, care sunt cauzele a ceea ce clientul vrea sa rezolve in viata sa. In cazul nostru, incapacitatea de-a lua decizii in diferite situatii are o mare legatura cu structura sa de personalitate. De aceea eu am formulat obiectivele acestui caz de consiliere asfel:

• dobandirea unei imagini favorabile despre sine
• cresterea increderii in sine
• cresterea asertivitatii personale
• insusirea abilitatii de-a lua decizii in conformitate cu propriile interese.

Metodele de care m-am folosit au fost de provenienta diferita: am utilizat exercitii metaforice pentru ca eleva sa ia contact cu resursele personale si pentru a o ajuta sa se confrunte cu diverse obstacole si sa le depaseasca; am folosit tehnici de natura comportamentala pentru a o invata sa ia decizii corecte; am utilizat jocul de rol, precum si relaxarea asociata cu comenzi directe de restructurare a imaginii de sine in sensul pozitivarii si cresterii increderii in propria persoana.

Consilierea acestui caz s-a desfasurat pe parcursul a 10 sedinte. Apoi am intrerupt desfasurarea saptamanala a acestora, urmand ca ea sa revina in cabinet atunci cand considera ca nu se poate descurca, chiar cu ceea ce a invatat despre sine in cabinet. Incheierea consilierii am realizat-o atunci cand a facut dovada, prin cele spuse de sine, ca se simte mai bine in corpul sau, ca a inceput sa aiba o serie de initiative, ca este capabila sa ia decizii care sa o multumeasca, ca are un pic mai multa incredere in sine si ca a invatat sa fie mai asertiva cu colegii ei.

 P.S. Acest studiu de caz este scris acum mai bine de 10 ani şi pe atunci nu foloseam  diacritice. El nu a fost publicat niciodată şi respectă în totalitate normele de confidenţialitate (datele de identificare despre această elevă sunt chiar uşor modificate pentru a nu putea fi recunoscută).

Public acest articol pentru a oferi celor care nu sunt de specialitate o mostră (chiar dacă cam învechită, din vremurile de început ale consilierii, pentru mine) a ceea ce se întâmplă într-un cabinet de consiliere (psihologică, şcolară).