Cum să gestionăm comportamentele problematice ale copiilor


comportam problemMetodele utilizate cel mai frecvent pentru managementul comportamentelor problematice, acasă sau la şcoală, conform Bogdana Bursuc şi Alina Popescu (2007) sunt: întărirea, întărirea diferenţiată, extincţia, consecinţele logice şi naturale.

1. Întărirea: încurajarea comportamentelor dezirabile. Uneori însă întărim pozitiv, fără să vrem, comportamente nedorite: cumpărăm jucăria pentru care copilul face o criză de plâns în magazin… şi acelaşi comportament apare şi data următoare când intrăm în magazinul cu jucării.

Reguli de folosire a întăririlor pozitive:

  • Întărirea se aplică de fiecare dată când apare comportamentul, măcar în etapa de învăţare (când copilul achiziţionează un nou comportament).
  • Întăriri este prin raportare la un comportament ţintă. Întăririle sunt contingente cu comportamentul pentru care sunt oferite – copilului i se explică pentru ce primeşte întărirea şi i se oferă doar după ce a făcut comportamentul (nu înainte de a face comportamentul sau în alte condiţii independente de comportament).
  • Întăririle se oferă imediat – la 3-5 secunde după ce comportamentul a apărut, pentru a fi eficiente. O pauză mai mare de 30 de secunde le face nefolositoare, le scade foarte mult eficienţa.
  • Se utilizează o gamă largă de întăriri: laude, diverse beneficii. Dacă o întărire este folosită prea mult apare saţietatea. Un stimul (activitate, obiect) îşi pierde valoarea de întărire dacă copilul a avut acces substanţial sau a primit deja o cantitate substanţială din acel stimul. Exemplu: Un film pe care tocmai l-am văzut sau pe care l-am văzut de mai multe ori îşi pierde valoarea de întărire pentru noi, chiar dacă este filmul nostru preferat. Analog, mersul cu bicicleta îşi va pierde valoarea de întărire dacă i s-a oferit copilului succesiv această întărire, deoarece apare efectul de saţietate.
  • Să ne asigurăm că copilul/elevul nu obţine întăririle şi prin alte comportamente decât cele pe care le vizăm noi. Dacă copilul/elevul are acces la întărirea pe care noi o oferim şi prin alte comportamente decât cel vizat de noi, atunci efectul ei asupra comportamentului poate scădea.

2. Extincţia. Metoda extincţiei porneşte de la principiul că, dacă am identificat ce întărire menţine un comportament, lipsa acesteia va avea ca rezultat diminuarea sau stoparea comportamentului. Extincţia constă deci în retragerea întăririlor care menţin comportamentul problematic.

De exemplu: când copilul primeşte atenţie atunci când nu se comportă frumos, retragerea atenţiei va fi urmată de modificarea comportamentului. Crizele din magazinele de jucării sunt de multe ori o consecinţă a faptului că părinţii cumpără jucăriile cerute în urma  acestora. A nu mai cumpăra jucăria pentru cumpărarea căreia a apărut criza de plâns conduce în timp la o diminuare a crizelor.

Paşii necesari când folosim extincţia:

  • Înainte de folosirea acestei metode, identificăm întărirea care menţine comportamentul. Este foarte important ca acest prim pas să fie realizat foarte specific: ce comportamente fac cei din jurul copilului imediat după sau chiar în timp ce apare comportamentul problematic şi îl menţin. De exemplu: de fiecare dată când un elev spune cuvinte indecente, învăţătorul opreşte lecţia, se uită la elev, se încruntă, îi spune să înceteze, repetă instrucţiunile etc. Ceilalţi colegi râd, se înghiontesc, se uită la elevul respectiv etc. Toate aceste comportamente oferă atenţia pe care o caută elevul, iar comportamentul lui se va repeta pentru a obţine acelaşi efect.
  • Eliminarea întăririi de fiecare dată când apare comportamentul problematic. Odată ce ştim ce comportamente proprii reprezintă întăriri pentru acel comportament, în acel context, este important să ne reţinem în a le mai face atunci când copilul face comportamentul problematic.
  • Întărirea comportamentului alternativ (vezi întărirea diferenţiată). Este important să oferim întărirea de care are nevoie copilul dar în alte situaţii – adică atunci când face comportamente dorite, astfel încât copilul să înveţe mesajul că doar atunci poate obţine beneficiile de care are nevoie.

3. Întărirea diferenţiată. Întărirea diferenţiată este o metodă de management comportamental folosită pentru a creşte frecvenţa comportamentelor dezirabile şi pentru a reduce frecvenţa comportamentelor nedezirabile. Comportamentul dorit este întărit de fiecare dată când el apare. Întărirea sistematică creşte probabilitatea ca respectivul comportament să apară în viitor. În acelaşi timp orice comportament nedorit care interferează cu comportamentul dorit nu este întărit. Lipsa acordării întăririlor scade probabilitatea apariţiei viitoare a comportamentului nedorit. Această metodă combină acordarea întăririlor (pentru comportamentul dorit) cu retragerea întăririlor sau extincţia (pentru comportamentele nedorite). De aceea poartă denumirea de întărire diferenţiată.

Pentru consecinţele logice sau naturale vezi articolul ”O alternativă viabilă a pedepselor: consecinţele logice şi naturale”.

 
Bibliografie:
Bogdana, Bursuc, Alina, Popescu, Managementul clasei: Ghid pentru profesori şi învăţători, Buzău, Alpha MDN, 2007
Fraiberg, Selma, Anii magici. Cum să înțelegem și să rezolvăm problemele copiilor, Editura Trei, București, 2009

Ce comportament este aşteptat de la membrii unui grup de terapie


comportament terapie de grupÎn afara grupului:

  • confidenţialitate: nu se furnizează date despre persoanele din grup, nici despre problemele lor, nici alte informaţii care ar putea să conducă la identificarea acestora; membrii grupului pot vorbi cu prietenii şi familia, dacă îşi doresc, despre experienţa proprie;
  • în cazul grupului de terapie (spre deosebire de grupurile de suport), nu se încurajează contactul social cu ceilalţi membri, în afara grupului (e adevărat, acesta nici nu este interzis), pentru că relaţiile constituite pot împiedica sinceritatea în grup.

În grup:

  • se încurajează activismul: autodezvăluirea, adresarea întrebărilor, feed-backul, oferirea susţinerii şi suportului emoţional;
  • autodezvăluirea nu este forţată, fiecare o realizează în ritmul propriu;
  • în grupurile unde se lucrează predominant ”aici şi acum” este stimulată interacţiunea în prezent: împărtăşirea gândurilor, emoţiilor şi impresiilor despre fiecare participant;
  • se stimulează oferirea unui feed-back constructiv: oferit în prezent, fără a jigni, blama, critica, centrat pe ideile şi trăirile afective trezite de comportamentul celorlalţi;
  • nu se încurajează oferirea de sfaturi (deşi nu sunt interzise), pentru că s-a constatat că nu au nici o utilitate, nici pentru sfătuitor, nici pentru destinatarul lor;
  • se încurajează participarea la activităţile de grup minimum 12 şedinţe (o şedinţă de grup are, în medie, 1,5 – 2 ore ) pentru sesizarea beneficiilor şi minimum 6 luni (frecvenţa şedinţelor este săptămânală) pentru realizarea unor schimbări de durată;
  • experienţa de grup poate fi trăită ca fiind neplăcută emoţional, în anumite momente; persoanele din grup este bine să continue să vină la grup în pofida acestor sentimente neplăcute, pentru că e posibil ca tocmai atunci să aibă cele mai mari beneficii.
Bibliografie:
I., Yalom, Tratat de psihoterapie de grup, Ed. Trei, Bucureşti, 2008