Unde te simţi tu?


spatiu psihicAşa cum avem un spaţiu al nostru pe care îl ocupăm fizic, cu corpul nostru, cu organele noastre, tot aşa putem vorbi de un spaţiu interior psihic, ce cuprinde tot ceea ce producem prin intermediul proceselor şi fenomenelor psihice: imagini, idei, trăiri afective, convingeri, atitudini, nevoi etc. Toate acestea sunt delimitate de nişte limite psihice, ca nişte cordoane imaginare care ne semnalizează nouă şi celorlalţi ce este al nostru şi ce nu, unde ne terminăm, fiecare dintre noi şi unde începe altceva sau altcineva.

A fi în bun contact cu tine înseamnă a avea un grad crescut de conştientizare legat de acest spaţiu psihic personal ceea ce conduce la a te simţi în interiorul tău, la a fi focusat pe tine, în tine, în interiorul graniţelor tale psihice.

Când însă dezvoltarea şi educaţia au privilegiat orientarea atenţiei către ceilalţi, atunci focusul nu mai este în interior, ci se deplasează asupra a ceea ce gândesc, simt sau asupra modalităţilor de acţiune a celorlalţi. O astfel de persoană nu se simte în sine, mai exact spus nu se simte, e ca şi cum ar trăi cumva fantomatic, interiorul fiind perceput ca un gol, sau ca o nebuloasă. De cele mai multe ori, spaţiul personal nu este perceput în totalitate ca un gol, ci focusul interior este deplasat asupra unui interior mai exterior, ca un fel de crustă formată din ciocnirea dintre sinele autentic şi nevoile celorlalţi. Psihanaliştii numesc astfel de oameni personalităţi de tip sine fals şi ele, deşi se simt cumva pe ele însele, această lipsă de priză cu ceea ce sunt cu adevărat este percepută ca un fel de falsitate, ca un fel de a nu fi, ca un fel de a nu exista în întregime. Tipologiile de tip ”salvator”, personalităţile depresive, precum şi cele grandomane, constituie toate personalităţi de tip sine fals.

Mai există oameni care nu reuşesc să se simtă, nici pe ei, nici pe ceilalţi, iar contactul cu propria persoană se face doar la nivelul gândurilor. E ca şi cum în spaţiul lor psihic ar exista numai idei, scheme cognitive, dar din care lipsesc cu desăvârşire emoţiile şi nevoile aferente acestora. Astfel de persoane sunt total în ceaţă în privinţa relaţiilor cu sine şi cu alţii. Nu ştiu ce simt ele însele, nu pot empatiza cu ceilalţi, nu ştiu dacă iubesc sau urăsc, nu ştiu dacă sunt plăcute sau antipatizate de alţii. Pot cel mult să proceseze cognitiv şi să deducă logic din anumite comportamente ce ar putea să simtă ceilalţi. Sunt persoane care au mari dificultăţi în a crea relaţii interpersonale pentru că, pentru a te conecta cu ceilalţi e nevoie să o faci în primul rând cu tine, să te simţi cu alte cuvinte.

Din fericire există şi persoane care pot fi focusate pe propriul interior, care se simt, care sunt în contact cu întreaga gamă de produse psihice. Ele sunt şi par centrate, echilibrate în cea mai mare parte a timpului, împăcate cu sine.

Când discutăm de focus, vorbim de o predominanţă a acestuia. Chiar şi cei bine centraţi în interior se pot focusa (şi o fac dealtfel) pe crusta lor sau pe ceilalţi.

Dacă se întâmplă să constaţi că focusul predominant nu e pe tine, ci pe ceilalţi, sau pe o parte construită la exteriorul interiorului tău, sau că nu te poţi focusa decât pe aspectele cognitive, e nevoie de o reconectare cu tine. Şi aceasta poate începe cu nişte întrebări simple: ”Ce simt eu acum?”, ”Ce gândesc eu acum?”, ”Ce-mi doresc eu acum? ”, ”Ce mă motivează acum?” iar, dacă eşti persistent, întrebările acestea pot pune bazele unei atitudini constante de autoobservaţie şi introspecţie.

Viaţa e în altă parte!


viata e in alta parteTrăim. Dar cum? Observ vieţile oamenilor şi deseori îmi vine să spun: ”Viaţa e în altă parte!” Viaţa autentică, satisfăcătoare, utilă, semnificativă, cu sens! Viaţa!

Dar oare unde în altă parte este viaţa, atunci când nu e?

Viaţa e în altă parte atunci când facem parte din diverse sisteme profesionale unde ne facem că; construite iniţial pentru nevoi reale, dar care, între timp, au deviat de la scopul lor, obiectivul principal al acestora devenind supravieţuirea lor, iar nu calitatea şi valoarea pe care ar trebui să le aducă pentru ceilalţi oameni. Viaţa e în munca profesională valoroasă, pentru sine şi pentru ceilalţi, care satisface nevoi reale şi la un nivel calitativ.

Viaţa e în altă parte când alegem să minţim, trădăm, înşelăm în relaţii gândindu-ne că e cea mai bună soluţie pe care o avem. Viaţa e în relaţiile în care oamenii aleg să fie sinceri, să construiască şi să crească împreună.

Viaţa e în altă parte decât în betoanele şi zgomotele oraşelor mari şi e în natură, aproape de pământ, soare, apă, păsări, animale, vegetaţie!

Viaţa e în altă parte decât în şcolile în care copiii învaţă ”munţi” de informaţie pe care în procent mare nu o vor folosi, decât în clasele supraaglomerate în care trebuie să stea nemişcaţi şi fără a scoate prea multe sunete pentru ca profesorul/învăţătorul să se poată auzi. Viaţa e în şcolile în care copilul are limite, dar şi libertăţi, în care are acces la informaţie, dar nu este ”îndopat” cu ea, în care este liber să se exprime, în care respectă şi este respectat, ascultă şi este ascultat!

Viaţa este în altă parte decât în graba, indisponibilitatea şi chiar agresivitatea cu care ne creştem şi educăm câteodată copiii! Viaţa este în zâmbetul bebeluşului la pieptul mamei (nu bunicii!) sale, în mânuţa întinsă cu drag de copil pentru a se simţi în contact şi siguranţă, în dragostea care se revarsă între părinţi şi copii dacă este lăsată să se manifeste.

Viaţa e în altă parte decât în competiţia cu orice preţ şi în orice context! Este în depăşirea constantă a propriilor limite, în evoluţia personală dincolo de standarde şi comparaţii externe!

Viaţa e în altă parte decât în activităţile pe care le prestăm pentru că ”trebuie” şi despre care ştim cu toţii că sunt inutile. Este cu precădere în tot ceea ce facem cu sens, folositor, util!

Viaţa e în altă parte decât în graba cu care trăim! Ea este mai ales în momentele în care ne permitem să ne racordăm la propriile ritmuri!

Viaţa e în altă parte decât în multitudinea de obiecte de care am fost învăţaţi că avem nevoie, la fiecare pas. Căci viaţa se relevă de multe ori în simplitate şi echilibru!

Viaţa e în altă parte decât în jocul constant de orgolii! E mai ales în sinceritatea constantă cu tine, aşa cum eşti, cu bune şi cu rele! Oamenii sunt superfrumoşi atunci când sunt sincer centraţi pe ei!

Viaţa e în altă parte decât în haos, agitaţie, excese! Ea este în liniştea cu tine şi cu alţii!

Viaţa e în altă parte decât în sentimentul că eşti mai bun decât altul! Este mai ales în emoţia pe care o resimţi când constaţi că eşti mai bun decât ieri!

Viaţa e în altă parte decât în critica cu care te ”blagosloveşti” constant! Ea constă în acceptare şi iubire de sine!

Viaţa e în altă parte decât în bârfă, critică, manipulare, competiţie cu orice preţ! Ea este mai ales în comunicarea autentică, constructivă!

Pentru tine, unde în altă parte este viaţa, atunci când nu e? Care este procentul de viaţă şi de neviaţă în ceea ce trăieşti?

P.S. Mulţumesc, M. Kundera pentru cartea al cărei titlu îmi vine în minte în diverse momente ale vieţii!