Față de cineva până nu demult drag (soț, soție, iubit, iubită, prieten, mamă, tată etc.), e nevoie să arunci o privire la emoțiile strânse în sufletul tău!

Când spun emoții mă refer la totalitatea trăirilor afective, adică la toate produsele proceselor noastre afective. Deși putem categorisi trăirile afective în cinci mari categorii: afecte, dispoziții afective, emoții, sentimente, pasiuni, emoția poate fi considerată un fel de unitate fundamentală afectivă. Și aceasta pentru că ea le străbate pe toate și în jurul ei se cristalizează toate celelalte. Afectele pot fi considerate emoții foarte intense, care reclamă o descărcare comportamentală imediată și reținerea lor se face cu costuri energetice mari. Dispozițiile afective reprezintă starea noastră emoțională de fundal, un fel de emoție diluată și greu perceptibilă. Sentimentele se nasc prin cristalizarea mai multor emoții create de către aceeași persoană, iar pasiunile sunt trăiri afective foarte intense, născute din și generatoare de emoții.

Emoțiile noastre sunt foarte variate – mânia, tristețea, bucuria, surpriza, disprețul, vinovăția, mulțumirea, mirarea, remușcarea etc. – și ne referim la ele ca fiind vitalizante, tonice, pozitive sau devitalizante, negative, pornind de la relația stabilită între ceva din exterior, generic denumit obiect de satisfacere a nevoii și o nevoie sau o dorință din interiorul nostru. Cînd relația este pozitivă, de satisfacere a nevoii, avem trăiri emoționale pozitive, altfel, pentru nevoile nostre frustrate, apar emoțiile negative.

Emoțiile pozitive sunt mai instabile, mai fluctuante, pe când emoțiile negative ne părăsesc mai greu. Acest aspect poate fi susținut printr-un argument adus din sfera psihopatologiei: există tulburări afective unipolare și tulburări afective bipolare, dar numai trăirile afective negative dau naștere tulburărilor unipolare, în timp ce cele pozitive, când se constituie în tulburări, se acompaniază întotdeauna de cele negative. E ca și cum mania (polul pozitiv exacerbat patologic) nu poate supraviețui fără depresie (polul negativ), pe când depresia are suficientă stabilitate încât să dea naștere singură unei tulburări.

Când emoțiile negative nu sunt exprimate, ele, în virtutea stabilității proprii, nu se evaporă, nu se șterg, poate doar nu mai suntem conștienți de ele. Rămân în sufletul nostru, mai separate sau mai amestecate și se așează ca niște straturi, obturând trăirile afective pozitive, mai fragile, mai instabile. Accesul la cele pozitive se poate realiza din nou dacă lăsăm spațiu de exprimare celor negative.

Dacă simți că în sufletul tău s-au acumulat multe trăiri emoționale negative și nu le poți comunica persoanelor sau doar persoanei față de care s-au structurat, poți realiza un ”coș al emoțiilor negative”, un recipient fizic în care să pui diverse obiecte cu valoare de simbol pentru trăirile neexprimate, modelaje sau desene sau să scrii bilețele pentru trăirile identificate la o radiografie atentă a sufletului tău. Cu conținutul coșului poți face ce dorești, îți aparține, poți renunța la ceea ce ai exprimat, poți transforma emoțiile conștientizate în alte emoții sau le poți păstra pentru a-ți reaminti ce ai simțit față de persoana X sau Y. Când simți că nu mai ai ce pune în coș și a apărut o emoție ca de ușurare a sufletului, e semn că o mare parte din trăirile neexprimate și-au găsit forma de expresie. Apoi, uită-te cu atenție prin cotloanele sufletului și, mai mult ca sigur, vor apărea și emoțiile pozitive, poate un pic prăfuite sau anchilozate, dar totuși vii. Cred că acest tip de curățenie, primenire sufletească îmi vine să zic, ar fi nevoie să-l realizăm periodic, altfel riscăm să nu mai știm ce simțim, să părem fără rezonanță emoțională sau fixați în polul emoțional negativ.

Deci, dacă ai senzația că nu mai simți nimic față de cineva până nu demult drag, fă puțină curățenie în sufletul tău. S-ar putea să ai niște surprize la final!