Viaţa e în altă parte!


viata e in alta parteTrăim. Dar cum? Observ vieţile oamenilor şi deseori îmi vine să spun: ”Viaţa e în altă parte!” Viaţa autentică, satisfăcătoare, utilă, semnificativă, cu sens! Viaţa!

Dar oare unde în altă parte este viaţa, atunci când nu e?

Viaţa e în altă parte atunci când facem parte din diverse sisteme profesionale unde ne facem că; construite iniţial pentru nevoi reale, dar care, între timp, au deviat de la scopul lor, obiectivul principal al acestora devenind supravieţuirea lor, iar nu calitatea şi valoarea pe care ar trebui să le aducă pentru ceilalţi oameni. Viaţa e în munca profesională valoroasă, pentru sine şi pentru ceilalţi, care satisface nevoi reale şi la un nivel calitativ.

Viaţa e în altă parte când alegem să minţim, trădăm, înşelăm în relaţii gândindu-ne că e cea mai bună soluţie pe care o avem. Viaţa e în relaţiile în care oamenii aleg să fie sinceri, să construiască şi să crească împreună.

Viaţa e în altă parte decât în betoanele şi zgomotele oraşelor mari şi e în natură, aproape de pământ, soare, apă, păsări, animale, vegetaţie!

Viaţa e în altă parte decât în şcolile în care copiii învaţă ”munţi” de informaţie pe care în procent mare nu o vor folosi, decât în clasele supraaglomerate în care trebuie să stea nemişcaţi şi fără a scoate prea multe sunete pentru ca profesorul/învăţătorul să se poată auzi. Viaţa e în şcolile în care copilul are limite, dar şi libertăţi, în care are acces la informaţie, dar nu este ”îndopat” cu ea, în care este liber să se exprime, în care respectă şi este respectat, ascultă şi este ascultat!

Viaţa este în altă parte decât în graba, indisponibilitatea şi chiar agresivitatea cu care ne creştem şi educăm câteodată copiii! Viaţa este în zâmbetul bebeluşului la pieptul mamei (nu bunicii!) sale, în mânuţa întinsă cu drag de copil pentru a se simţi în contact şi siguranţă, în dragostea care se revarsă între părinţi şi copii dacă este lăsată să se manifeste.

Viaţa e în altă parte decât în competiţia cu orice preţ şi în orice context! Este în depăşirea constantă a propriilor limite, în evoluţia personală dincolo de standarde şi comparaţii externe!

Viaţa e în altă parte decât în activităţile pe care le prestăm pentru că ”trebuie” şi despre care ştim cu toţii că sunt inutile. Este cu precădere în tot ceea ce facem cu sens, folositor, util!

Viaţa e în altă parte decât în graba cu care trăim! Ea este mai ales în momentele în care ne permitem să ne racordăm la propriile ritmuri!

Viaţa e în altă parte decât în multitudinea de obiecte de care am fost învăţaţi că avem nevoie, la fiecare pas. Căci viaţa se relevă de multe ori în simplitate şi echilibru!

Viaţa e în altă parte decât în jocul constant de orgolii! E mai ales în sinceritatea constantă cu tine, aşa cum eşti, cu bune şi cu rele! Oamenii sunt superfrumoşi atunci când sunt sincer centraţi pe ei!

Viaţa e în altă parte decât în haos, agitaţie, excese! Ea este în liniştea cu tine şi cu alţii!

Viaţa e în altă parte decât în sentimentul că eşti mai bun decât altul! Este mai ales în emoţia pe care o resimţi când constaţi că eşti mai bun decât ieri!

Viaţa e în altă parte decât în critica cu care te ”blagosloveşti” constant! Ea constă în acceptare şi iubire de sine!

Viaţa e în altă parte decât în bârfă, critică, manipulare, competiţie cu orice preţ! Ea este mai ales în comunicarea autentică, constructivă!

Pentru tine, unde în altă parte este viaţa, atunci când nu e? Care este procentul de viaţă şi de neviaţă în ceea ce trăieşti?

P.S. Mulţumesc, M. Kundera pentru cartea al cărei titlu îmi vine în minte în diverse momente ale vieţii!

Despre sfaturi


sfaturi pisiciDăm şi primim sfaturi. Le oferim lejer şi le primim cu dificultate.

De ce oamenii se grăbesc să dea sfaturi? În momentul când sfătuim, îi spunem celuilalt ce credem noi că ar fi bine să facă, ce presupunem că ar funcţiona într-o anumită situaţie, prin urmare ne poziţionăm superior faţă de interlocutor, ne comportăm ca şi cum am şti ”mai bine”. Iar acest aspect oferă satisfacţie emoţională.

Sfătuim pentru că ne imaginăm că ceea ce a fost valabil pentru noi, poate la fel de bine să se potrivească şi altuia. Însă nu e întotdeauna aşa. Dar uităm sau nu ne gândim prea mult la valabilitatea a ceea ce spunem prin sfat, la faptul că suntem persoane diferite şi o aceeaşi reţetă are efecte diferite pentru fiecare dintre noi. În iluzia nediferenţierii ne comportăm ca şi cum ar fi una şi aceeaşi persoană.

Cunoasc oameni care oferă sfaturi aşa cum respiră. Fie pentru a-şi alimenta continuu egoul lor fragil, fie pentru că au o imagine de sine prea bună! Sau dintr-o prea puternică nevoie de control. E suficient să deschidem gura şi să expunem un anumit fapt şi ”hop, un sfat!”. Interacţiunea devine dificilă pentru că în loc să ai spaţiu să vorbeşti, trebuie să te opui tot timpul sugestiilor primite.

Sunt şi vânzători care nu se mai opresc cu sfaturile! Cumpăr de la ei doar dacă au produse foarte bune, pe care nu le găsesc în altă parte. Altfel, îi evit pentru că mă obosesc sugestiile lor continue. Nu mă lasă să mă gândesc şi să decid singură. Şi nici nu-mi respectă deciziile. De obicei se opresc de-abia atunci când le spun: ”Nu mai insistaţi pentru că nu o să mă convingeţi. Eu hotărăsc ceea ce o să cumpăr.”

S-a constatat, în grupurile de terapie centrate pe interacţiunea din prezent, că membrii acestora oferă sfaturi mai ales în fazele de început, atunci când gradul de încredere şi intimitatea sunt mai scăzute. Pe măsură ce grupul se sudează mai bine, persoanele din grup devin mai conştiente de unicitatea lor şi tind să înlocuiască sfaturile cu feed-backurile constructive. Când oferim un feed-back vorbim despre noi, despre ce simţim şi gândim în contact cu ceilalţi, deci acesta este mai degrabă ceva ce ne implică profund în relaţionarea cu ceilalţi, spre deosebire de sfaturile oarecum impersonale şi dezimplicante.

De ce primim sfaturile cu dificultate? Pentru că vrem să fim autonomi, să ni se permită să ne descoperim singuri soluţiile, să ne facem propriile greşeli. Chiar şi cei care solicită sfaturi, nu le urmează de cele mai multe ori, ci le folosesc ca pe nişte repere asupra cărora să mediteze în procesul deciziilor personale.

E clar că sunt oameni care deţin multă informaţie. Însă cea mai bună modalitate ca ea să fie oferită celorlalţi nu este sub formă de sfat, ci vorbind despre sine într-o manieră cât mai autentică.