Adânc, în interiorul nostru, avem multă forţă! Fiecare dintre noi! Interacţionăm cu ceilalţi de multe ori la suprafaţă, la nivel de înveliş social, orgoliu, furie, enervare, frustrare, mici bucurii, astfel încât am ajuns să ne identificăm cu aceste straturi oarecum superficiale ale sufletului nostru!

Accesând forţa dinlăuntrul nostru putem trăi mai cu sens, putem avea curajul de a ne arăta aşa cum suntem şi de a transpune visele în realitate. Iar aceasta se poate face prin mai multe modalităţi:

• Clarificarea: ca să trăim cu sens e nevoie să ştim ce vrem, ce ne dorim.
• Împăcarea cu noi înşine: înseamnă cunoaşterea şi acceptarea părţilor mai puţin plăcute sau agreate din noi înşine.
• Fiinţarea: de multe ori suntem în funcţie de imaginea pe care o avem despre noi – gândim, simţim, acţionăm în consonanţă cu imaginea de sine; a fiinţa înseamnă a fi în momentul prezent, cu senzaţiile, percepţiile, gândurile, emoţiile nefiltrate de concepţia despre noi.
• Centarea pe sine: presupune o atenţie constantă către interiorul nostru, către aspectele esenţiale ale personalităţii noastre.
• Iubirea nonposesivă şi exersarea iertării: omul liber este mai puţin condiţionabil şi mai puţin condiţionant; el devine mai puternic pentru că nu-şi risipeşte energia în ”frecuşuri” interpersonale. Atât iubirea, cât şi ura ne leagă, ne iau din libertate: iubirea, când e posesivă, iar ura, întotdeauna. De aceea, pentru a ne păstra forţa internă e important să ne cultivăm capacitatea de a iubi cât mai nonposesiv şi pe cea de a ierta.

Iubirea nonposesivă este o iubire liberă, în care riscul de-a fi dezamăgit este minim, la fel şi acela de-a fi respins, căci nu poate fi respins cineva care nu are nici o aşteptare. De asemenea, când iertăm ne ridicăm deasupra orgoliilor personale, ne eliberăm de dependenţa negativă născută din furie şi ură şi devenim mai liberi, deci, mai puternici.