Conceptul de resemnificare este unul central în procesul psihoterapiei. Presupune a acorda un alt înțeles, o altă semnificație experiențelor și situațiilor trăite de client.

Toate situațiile de viață sunt cernute prin filtrul personal, sunt analizate, interpretate, etichetate de către fiecare dintre noi în funcție de ceea ce suntem, cunoaștem, ne dorim la momentul respectiv. Interpretările pe care le dăm experiențelor noastre sunt consonante cu momentul realizării lor și au o funcție adaptativă, la modul general.

În cadrul terapiei clienții vin nu atât cu trecutul lor ci cu interpretarea pe care au dat-o acestuia. Unul dintre rolurile terapiei este reinterpretarea evenimentelor majore de viață din perspectiva prezentului, adică resemnificarea acestora. Care ar fi scopul de-a înlocui o etichetă cu o alta? Presupunerea că noile etichete ar putea fi mai bune, pentru că:

• se realizează dintr-o perspectivă mai matură, adică mai decentrată (știm că la vârsta micii copilării gândirea este egocentrică – adică nu se diferenţiază destul de bine realitatea obiectivă de cea personală, copilul crezând că este centrul universului) și mai obiectivă (gândirea copilului mic este magică, el crezând că poate influenţa lumea înconjurătoare şi, dacă nu reuşeşte să o schimbe, înseamnă că, într-un fel sau altul, este de vină);
• se realizează într-un mediu securizant și suportiv în care emoțiile negative asociate evenimentului pot fi exprimate, verbalizate, realizându-se astfel echilibrul emoțional necesar unei interpretări mai realiste;
• în prezența unui om care te ascultă și înțelege dobândești un mai bun contact cu ceea ce simți, gândești, cu ceea ce ești, de fapt.

Și copiii pot resemnifica evenimentele, însă maniera este diferită de obicei de cea în care se realizează acest proces la adulți. Copiii dau alte semnificații experiențelor prin intermediul jocurilor, poveștilor, desenelor, modelajelor.

Să luăm un exemplu sumar de formare a unei etichete și, apoi, a resemnificării acesteia. Un copil criticat de o mamă cînd ia note mici și nevalorizat când obține rezultate bune poate să înțeleagă următoarele de la mama sa: ”Nu-mi place de tine când nu ești așa cum îmi doresc eu. Te iubesc doar dacă ești bun. Iubesc doar rezultatele tale, nu pe tine. Nu te iubesc”. Peste ani, copilul devenit adult, poate să extragă și alte semnificații, din prisma cunoștințelor sale, a vârstei, a maturității sale: ”mama avea intenții bune și așa credea ea că mă motivează” sau ”mama nu prea știa să fie afectuoasă, dar mă iubea” sau ”era critică pentru că și părinții ei au fost critici cu ea” etc.

Resemnificarea are un efect pozitiv, eliberator, de reconstrucție a imaginii de sine în lumina noilor interpretări. Gândiți-vă numai la ceea ce înseamnă să ne spunem, în loc de: ”nu m-a iubit, nu m-a valorizat”(fie mama, fie tata, fie un/o fost/ă iubit/ă, un/o fost/ă soț/ie), ”m-a iubit, m-a valorizat, chiar dacă nu în modul cel mai potrivit pentru mine”! Acesta să fie adevărul?! De cele mai multe ori, da. Persoanele semnificative pentru noi au de obicei sentimente pozitive, însă modalitatea de-a le arăta nu este întotdeauna cea mai potrivită!