V-ați pus vreodată această întrebare? Face parte din categoria celor ”de copii”, pentru că aceștia se mai întreabă încă asupra unor aspecte care par evidente sau de la sine înțelese pentru toată lumea. Cei mai mulți fotografi ne cer să zâmbim când facem fotografii (nu-i așa că nu vă puteți imagina cum ar fi să fiți fotografiați fără să vi se spună: ”Zâmbiți, vă rog!”), iar părinții le zic copiilor să zâmbească frumos la pozat.

Pentru mine întrebarea care dă titlul articolului s-a născut din ideea de-a înțelege ce se ascunde în spatele anumitor presiuni sociale. Aceasta e una banală, e adevărat, dar de multe ori ne lăsăm duși de valul social și uităm să ne poziționăm, adică să ne clarificăm în legătură cu ceea ce vrem și să acționăm în consecință. Cred cu tărie că a trăi conștient începe nu de la cele mai semnificative situații, ci de la gesturi și acțiuni aparent nesemnificative în care ne simțim securizați să încercăm reacții noi, pentru felul nostru de-a fi, precum și pentru modul general valabil de-a privi situațiile. Așa că, haideți să încercăm să găsim împreună răspunsul la această întrebare ”de copil” pentru a putea apoi să ne găsim expresia cea mai adecvată în această situație, aparent, doar aparent neînsemnată!

Sunt fotografiile în care zâmbim mai frumoase? Pentru a zâmbi se folosesc două perechi de mușchi: zigomaticii mari, care sunt dispuși pe părțile laterale ale feței și sunt legați de colțurile gurii și mușchii orbiculari din jurul ochilor. Când zâmbim, zigomaticii mari lărgesc gura iar orbicularii îngustează ochii și fac ”laba de gâscă” la colțurile ochilor. Zâmbetele false, forțate, pun în funcțiune doar zigomaticii, pe când în cele adevărate zâmbim și cu ochii. Creează acești mușchi, atunci când zâmbim, o față mai frumoasă? Un studiu transcultural a arătat că bărbații și femeile cu vârste cuprinse între 17 și 60 ani, proveniți din 5 culturi diferite consideră că frumosul este asociat cu ochii mari, nasurile mici și buzele cărnoase. Dar, când zâmbim, ochii devin mai înguști – deci, mai puțin atrăgători, potrivit studiului amintit anterior, și, de asemenea, asupra nasurilor și buzelor zâmbetul nu are un efect de înfrumusețare. Deci, presiunea de-a zâmbi nu are legătură cu conceptul de frumusețe, cel puțin nu cu normele la care pactăm inconștient cu toții, ci sunt implicate alte aspecte, aș spune mai subtile, ce corelează cu felul în care ne simțim când zâmbim și cu normele sociale de acceptare, nu de frumusețe.

Studiile de psihologie socială arată că zâmbetul este asociat cu următoarele aspecte:

• când zâmbim părem mai fericiți
• zâmbetul ne face să părem mai tineri
• zâmbetul ne creează o aparență de competență
• zâmbetul, chiar și fals, ne calmează pulsiunile agresive.

Toate acestea conduc la ideea de acceptare socială, pentru că persoanele care par mai fericite sau doar mai mulțumite, mai încrezătoare și nonagresive au un grad de acceptare socială mai mare. Zâmbetul pare, din această perspectivă, un semnal de genul: sunt mulțumit de mine, sunt pașnic, nu te teme, te poți apropia de mine, chiar mă poți plăcea.

Deci, când fotograful vă spune: ”Zâmbiți, vă rog!”, el exprimă de fapt mesajul: ”Arată-le celorlalți că ești o.k., pentru a te plăcea!”. Aceasta este capătul lui de relație, conform teoriei lui J.Salome. Dar, dumneavoastră ce spuneți? Cum vă poziționați? Dacă vă doriți să fiți plăcuți de ceilalți (și, cine nu-și dorește?!), zâmbiți, vă rog, dar, dacă nu țineți în primul rând la acest lucru și vreți, de exemplu, să vă reamintiți peste un timp starea pe care o aveați atunci, lăsați-vă mușchii feței să facă ce știu ei mai bine, adică să vă exprime starea. Pe cea autentică, nu contrafăcută! Pentru o viață conștientă!