Dinamica urmărire-distanţare se baza pe decalajul existent între intensitatea nevoii de intimitate la cei doi parteneri de cuplu. În ciclul dominare-supunere nevoia care stă la baza acestei interacţiuni este cea de putere, de control, de dominare.

Nevoia de putere este specifică fiecărui individ uman. Există însă diferenţe între cât de intens este resimţită aceasta de către fiecare persoană. Într-un cuplu, când unul dintre parteneri are o nevoie de putere crescută, va tinde să ia cât mai multe decizii şi să impună regulile şi normele de funcţionare în acest sistem. Pentru celălalt, cel care simte nevoia să controleze şi să domine mai puţin, la început poate fi chiar relaxant să cedeze din propria putere şi să-i permită partenerului să se impună în diverse arii. În timp însă, această dinamică conduce la un decalaj evident de putere şi responsabilitate către partenerul dominant şi la o subresponsabilizare şi o crescută submisivitate la cel mai puţin dominant. Primul va obţine satisfacţie o perioadă, până când va obosi, iar – al doilea – deşi aparent poate fi mai liber, va fi din ce în ce mai îngrădit şi deresponsabilizat. Primul se transformă într-un supraresponsabil, iar al doilea se infantilizează.

Dinamica din ciclul dominare-supunere este una care se impune inconştient, fără ca cei doi să conştientizeze intensitatea propriei nevoi de putere şi decalajul ei în cuplul pe care îl formează. Nefiind conştientizate acestea, nici nu se pot negocia ariile de putere, astfel încât fiecare partener de cuplu să deţină putere şi să nu apară disensiuni, insatisfacţii şi conflicte asociate supra sau subresponsabilizării.

Lipsa conştientizării nivelului de dezvoltare al nevoii de putere îl face pe partenerul dominant să cumuleze putere şi responsabilitate, să se plângă de multitudinea deciziilor pe care ”trebuie” să le ia şi de varietatea lucrurilor pe care ”trebuie” să le realizeze dar, pe de altă parte, să saboteze iniţiativele celuilalt. De asemenea, aceeaşi inconştienţă legată de dinamica din care face parte, îl determină pe partenerul submisiv să nu găsească căi de ieşire din poziţia infantilă pe care o ocupă.

Dinamica dominare-supunere, fiind una distructivă, conduce la frustrare emoţională la ambii parteneri, la creşterea nivelului de dependenţă al fiecăruia, la eroziune emoţională şi conflicte frecvente. Ieşirea din acest ciclu distructiv se face prin conştientizarea intensităţii nevoii de putere şi a modalităţilor inadecvate prin care fiecare partener o exprimă. Totodată, e important ca cei doi să înţeleagă cum se sabotează reciproc astfel încât poziţiile iniţiale dominant-supus să funcţioneze în continuare. Odată conştientizate, cei doi pot găsi modalităţi asertive, conciliante de a-şi exprima nevoia de putere şi de-a o valorifica în cuplu astfel încât fiecare partener să simtă satisfacţie în această privinţă.

Bibliografie:

Greenberg, Leslie, Terapia centrată pe emoţii, Ed. Gestalt Books, Bucureşti, 2014